Hoț reținut de polițiști după ce a dat o spargere în Cojocna. L-au prins cu un televizor în portbagaj



Un tânăr de 27 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, acesa fiind suspectat că ar fi sustras o plasma TV dintr-un imobil din comuna Cojocna.

La data de 8 august, orele 23:10, în urma cercetărilor efectuate, poliţişti din cadrul Secţiei 2 Politie Rurala Apahida şi Postului de Politie Comunala Cojocna, au depistat în trafic un tânăr de 27 ani, din municipiul Gherla, care conducea un autoturism pe str. Libertatii din comuna Cojocna, sat Cara, fără a poseda permis de conducere.

Cu ocazia controlului autovehiculului, în portbagajul acestuia, poliţiştii au găsit o plasma TV, care ar fi fost sustrasă dintr-un imobil din comuna Cojocna, judeţul Cluj.

În 6 august, tânărul ar fi pătruns într-o casă de vacanţă din comuna Cojocna, judeţul Cluj, de unde ar fi sustras plasma TV care a fost găsită în autoturism.

Bunul sustras a fost restituit proprietarului.

Faţă de tânărul de 27 de ani, din municipiul Gherla s-a luat măsura reţinerii pentru 24 de ore sub aspectul comiterii infracţiunilor de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de catre o persoană care nu posedă permis de conducere” şi ”furt calificat”, fapte prevăzute şi pedepsite de Codul penal.

Comentarii Facebook