Duminica 22 Decembrie

Hotel Continental nu poate fi vândut! Consilierii locali din Cluj-Napoca nu ştiau de acest lucru VIDEO

 

Fostul Hotel Continental din Cluj-Napoca are interdicţie de a fi vândut. Executivul Primăriei a intrat în posesia unor sentinţe judecătoreşti definitive şi irevocabile prin care instanţele de judecată au stabilit acest lucru.

"Acum descoperim cu surprindere faptul că în ziua în care a existat acea şedinţă de consiliu local, executivul Primăriei a intrat în posesia unor sentinţe judecătoreşti definitive şi irevocabile prin care instanţele de judecată stabileau că există interdicţie cu privire la vânzarea imobilului Continental.

 

Acest lucru l-am aflat şi noi cu ocazia întrunirii acestei comisii pe care am propus-o în şedinţa din 6 iulie. La această oră facem o notificare către societatea de insolvenţă care doreşte să vândă acest imobil pentru a participa la o discuţie împreună cu executivul Primăriei şi cu ceilalţi colegi jurişti din Consiliul Local pentru a vedea exact dacă ei au cunoştinţă de aceste hotărâri judecătoreşti pentru că există interdicţie de vânzare până la soluţionarea cererilor de retrocedare. Se pare că există într-adevăr cereri de retrocedare atât pe legea 10 şi nu sunt soluţionate", a spus consilierul local Steluţa Cătăniciu.

Comentarii Facebook