Hoți prinși la furat centrale termice în Florești. Se cățărau pe balcoane pentru a da spargeri


Polițiștii clujeni au reținut, pentru 24 de ore, patru tineri, bănuiţi de săvârşirea mai multor furturi din imobile, în construcţie. Prejudiciul creat părţilor vătămate depăşeste 35.000 de lei.

La data de 12 decembrie a.c., patru tineri, cu vârste cuprinse între 18 şi 25 de ani, din comuna Floreşti, au fost reţinuţi pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii mai multor infracţiunii de furt calificat”, anunță oamenii legii.

Din cercetările efectuate de poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj - Secţia 6 Poliţie Rurală Floreşti a reieşit că în perioada august-noiembrie 2014, cei patru, prin efracţie şi/sau escaladare, au pătruns, pe timp de noapte, în mai multe imobile din Floreşti, aflate în curs de finisare.

Aceştia ar fi furat centrale termice şi alte bunuri, cauzând un prejudiciu total de peste 35.800 de lei.

Faţă de cei patru s-a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile.

Comentarii Facebook