Duminica 22 Decembrie

Hoțul de buzunare care a bătut crunt un clujean a fost ARESTAT. Victima l-a prins când fura un portmoneu

 

Hoțul de buzunare care l-a bătut pe un clujean a fost reținut pentru de 24 și va fi prezentat magistraților cu propunere de arestare pe 30 de zile. 

 

Imaginile făcute public de o clujeancă sunt extrem de violente, iar agresorul a fost reținut după ce poliția s-a autosesizat. Victima nu a depus plângere, dar în acest caz nu a mai fost nevoie pentru că gravitatea faptelor este foarte mare, având un puternic impact social.

 

Cel in cauza a fost identificat ieri (sâmbătă 22 octombrie) de catre politisti, stabilindu-se ca este vorba despre un barbat, de 26 de ani, din comuna Sanpaul, judetul Cluj.

 

In urma identificarii si depistarii, politistii au dispus masura retinerii, pentru 24 de ore, fata de acesta, sub aspectul savarsirii infractiunilor de lovire sau alte violente si tulburarea ordinii si linistii publice.

 

In cursul zilei de azi (duminică, 23 octombrie) urmeaza a fi prezentat magistratilor pentru dispunerea altor masuri”, precizează reprezentanții IPJ Cluj.

 

VEZI AICI IMAGINILE!

 

Poliția a stabilit cu exactitate de la ce a pornit totul. 

 

În urma imaginilor apărute în presă, în care un cetăţean cu spirit civic este agresat de către un bărbat bănuit de comiterea unei tentative de furt, faptă de natură a stârni indignarea celor din jur, poliţiştii clujeni s-au sesizat din oficiu şi efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

 

În fapt, la data de 18.10.2016, în jurul orei 16:30, în staţia de autobuz din Piaţa Ştefan cel Mare, din Cluj-Napoca, un cetăţean ar fi atenţionat o femeie cu privire la faptul că bărbatul de alături ar fi încercat să îi sustragă bunuri. 

 

Drept urmare, bărbatul în cauză ar fi devenit recalcitrant, agresându-l pe cetăţeanul cu spirit civic. Totodată, acesta ar fi spart geamul unui magazin în care persoana vătămată ar fi încercat să se refugieze.

 

Deşi, până în prezent, persoanele vătămate nu au depus plângeri împotriva agresorului, poliţiştii s-au sesizat şi efectuează cercetări pentru identificarea şi tragerea acestuia la răspundere penală.

 

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj promovează spiritul civic şi încurajează cetăţenii să vină în sprijinul poliţiştilor pentru prevenirea faptelor antisociale, luând măsuri ferme faţă de cei care încalcă legea şi prezintă comportamente violente.

 

Mulţumim reprezentanţilor mass-media pentru contribuţia adusă în procesul de descurajare a faptelor de acest gen. Vom reveni cu rezultatul verificărilor efectuate”, precizează polițiștii.  

Comentarii Facebook