Duminica 22 Decembrie

Imagine post-apocaliptică într-un ,,părculeț” din Cluj-Napoca: ,,Fără iarbă, fără verdeață?” - FOTO


Zona de lângă Turnul Croitorilor, din apropierea statuii lui Baba Novac din Cluj-Napoca este în curs de renovare, însă clujenii nu sunt mulțumiți de alegerile făcute de autoritățile locale. În ,,spațiul de odihnă”, un fel de părculeț, fără verdeață, au fost montate zilele trecute bănci, iar cetățenii s-au revoltat. 

Aceștia nu sunt fericiți de felul în care au fost amplasate băncile, total aleatoriu, și nici de aspectul general al zonei.

Acest lucru a fost subliniat și de un clujean, care a postat mai multe fotografii cu spațiul, pe un grup destinat civicilor din Cluj. 

,, "Parculetul" de lângã Baba Novac.., astazi au fixat bãncile în beton, deci clar rãmân asa.. Ce fel de idee contemporanã e asta? Cineva a primit bani pentru plan, sau muncitorii își bat joc.. Eieii Clujule.., în ce te transformi, sau te transformă…”, a comentat bărbatul alături de fotografii.

Comentariile clujenilor nu au ezitat să apară, nemulțumirile fiind evidente:

,,Fără iarbă, fără verdeață?

Un nou concept, sau o redefinire a cuvântului PARC?

Atâția absolvenți de PEISAGISTICĂ în fiecare an la Cluj și nu poate fi selectat și angajat cineva la urbanism??? Adică nu "cineva", ci chiar un profesionist care să facă din acest oraș de "5 stele ", un oraș VERDE?”, a comentat o clujeancă.

,,Parcă am fi la cinema, crede cineva că stăm pe banca să ne uitam la ceafa celor de pe banca din față? Tufe nu, colțuri mai retrase nu, estetică nu. Design industrial, nu are nimic de-a face cu orașul cultural Cluj.”, a adăugat un bărbat.

,,Fiecare banca la umbra unui copac, cum dorea lumea astă vară. E bine.”, a completat ironic o clujeancă. 

424550681_7036773353088597_9215880986600325209_n.jpg

424577122_7036773443088588_4817088988949219161_n.jpg

424780294_7036773343088598_7011627971524914507_n.jpg

Foto: Clujul Civic

Comentarii Facebook