Duminica 22 Decembrie

Impozitele și taxele locale pot fi achitate începând de azi, la Cluj-Napoca. Ce modalități de plată online au clujenii?


Luni, 8 ianuarie, este prima zi în care se pot plăti impozitele, taxele locale, ratele și chiriile la Cluj-Napoca. Autoritățile locale recomandă să utilizați soluțiile online pentru plata acestora. 

Pentru plata impozitelor și taxelor locale până la data de 31 martie 2024 se acordă o scutire (bonificație) de 10%.

Modalități de plată online:

  •  pe www.primariaclujnapoca.ro - plata impozitelor și eliberarea certificatului de atestare fiscală, cu autentificare, se poate efectua pe site-ul primăriei. În vederea autentificării este necesară înscrierea în sistemul electronic al Direcției Impozite și Taxe Locale a Primăriei Cluj-Napoca;
  •  prin ghiseul.ro - o altă metodă de plată online a impozitelor locale este această platformă națională.

De asemenea, în același scop se poate face virament bancar în conturile instituției deschise la Trezorerie.

Alternativ, aceste plăți pot fi realizate la cele 7 Primării de cartier, în Mănăștur, Mărăști, Grigorescu, Gheorgheni, Zorilor, Iris și Someșeni.

În zona centrală aveți la dispoziție sediul Primăriei de pe Bd. Eroilor - Direcția Taxe și Impozite sau sediul central al Primăriei de pe str. Moților nr.7 - Centrul de Informare pentru Cetățeni.


Comentarii Facebook