Duminica 22 Decembrie

Imprimeria Ardealul NU se va închide. Comisia care voia să pună lacăt pe societate, GONITĂ - VIDEO


O comisie trimisă de conducerea Coresi SA, care controlează Imprimeria Ardealul Cluj, a încercat să închidă societatea de stat.

Le-am explicat ca noi avem profit si ca avem in lucru comenzi de peste un milion de lei si ca in 13 mai 2016 pierderea lunara medie era de 90.0000 de lei, iar pe 2018 pe ultimele 8 luni am avut un profit de peste 200.000 de lei, iar pe luna ianuarie 2019 profitul a fost de aproape 37.000 lei, cu toate piedicile puse de conducerea CNI Coresi. Daca in 13 mai 2016 aveam datorii de peste 305.000 lei la hartie, peste 200.000 lei la energie electrica si gaze si peste 60.000 lei la materii prime si materiale tipografice altele decat hartia. Toate aceste datorii au fost platite in cursul anului trecut. I-am informat ca domnul ministru al Culturii si Identitatii Nationale a emis un document prin care solicita administratorului judiciar convocarea AGA pentru a fi schimbat administratorul special. Aceasta sedinta va avea loc in data de 27.03.2019. In aceasta situatie actionarul unic, Statul Roman prin Ministerul Culturii si Identitatii Nationale doreste sa salveze tot ce se poate din CNI Coresi de la praduiala actualei conduceri a CNI Coresi. Dorim sa multumim tuturor celor care ne-au sprijinit in apararea patrimoniului si salvarea locurilor de munca: Domnul Dumitru Costin - presedinte BNS si domnul Matei Bratianu, domnii deputati Cornel Itu, Horea Nasra, si Corneliu Olar, domnului Aurel Chereches - prefect si tuturor membrilor Comisiilor de Dialog Social, domnilor secretari de stat Alexandru Pugna si Gheorghe Popa si nu in ultimul rand domnului Ministru al Culturii si Identitatii Nationale - Daniel Breaz”, a explicat Mircea Giurgiu, fost deputat PDL și lider de sindicat, revenit în funcția de director al Imprimeriei Ardealul Cluj.

Angajații susțin că mafia imobiliară își dorește terenul pe care sunt amplasate halele Imprimeriei Ardealul, teren extrem de mare și de valoros.

Administratorul judiciar actual, Pavel Avrămoiu, va fi schimbat în 27 martie, iar aceasta a fost ultima încercare a mafiei imobiliare de a pune mâna pe spațiile în care funcționeaza toate sucursalele Coresi din țară, inclusiv Imprimeria Ardealul de la Cluj. 

Comentarii Facebook