Duminica 22 Decembrie

In ciuda crizei, Mos Craciun e bogat la Primarie

Consiliul Local va dezbate astazi un proiect de hotarare privind alocarea din bugetul local a sumei de 74.400 de lei pentru sindicatul Civitas. Banii vor fi folositi pentru cumpararea cadourilor pentru copiii angajatilor din Primarie.

 

Potrivit proiectului, din aceasta suma sindicatul urmeaza sa organizeze serbarea de Craciun si sa cumpere cadouri pentru copiii salariatilor din Primarie, Cantina Sociala, crese, dar si din serviciile publice din subordinea administratiei locale. Vor fi achizitionate si distribuite copiilor 580 de pachete de cadouri, constand in fructe, dulciuri, sucuri si alte produse specifice, fiecare in valoare de 120 de lei. Au mai fost prevazute si 80 de pachete, de aceasta data in valoare de 60 de lei fiecare, destinate colindatorilor si solistilor care vor sustine spectacolul din cadrul serbarii.

 

Decizia de alocare a banilor respecta contractul colectiv de munca, potrivit caruia "institutia va aloca fondurile necesare organizarii serbarii pomului de Craciun si a zilei de 1 iunie".

Comentarii Facebook