Duminica 22 Decembrie

„În Oradea făceau acest lucru acum 10 ani”. Un clujean care locuiește în Mănăștur, pus pe drumuri din cauza ignoranței Poliției Locale


Un șofer care locuiește în cartierul Mănăștur a fost pus pe drumuri de polițiștii locali după ce aceștia i-au lăsat pe parbrizul mașinii o notă de constatare pe timp de ploaie. Nefiind pusă într-o folie, bărbatului i-a luat două zile să afle cine este polițistul care a întocmit nota de constatare, cele scrise pe aceasta fiind greu de descifrat. 

„Oare când pun notele de constatare într-o folie sau punga cu ZIP? Așa de greu este oare, în Oradea făceau acest lucru acum 10 ani? Poate vă întrebați pentru ce sa le pună așa, pentru ploaie, suni 2-3 zile la ei să afli ce "polițist" ți-a lăsat "bucuria" sa mergi să-ți facă procesul verbal. 

Mie mi-a luat 2 zile să aflu numele și încă 2 să îl caut fie telefonic la sediu, fie am mers personal la sediu, dar evident că nu a fost de găsit. Așa că aștept să-mi vină direct nota de plată...

E o strategie ca poliția locală să lase note de constatare și apoi să facă în așa fel încât să nu poți merge la o discuție cu ei ci sa îți trimită direct amenda?

Cred că problema locurilor de parcare în Mănăștur, mai ales în zona străzii Mehedinți este foarte cunoscută, dacă nu ai loc de parcare este aproape imposibil să îți lași mașina undeva sa fie regulamentar!”, a relatat clujeanul pe o rețea de socializare. 

Problema lipsei locurilor de parcare în cartierul Mănăștur, unul dintre cele mai aglomerate cartiere ale Clujului este bine cunoscută. Demolarea garajelor inestetice din spatele blocurilor a continuat și în anul 2023, însă numărul locurilor de parcare create în plus a fost mult mai mic decât se așteptau clujenii. Șoferii sunt lăsați să se descurce cum pot, fiind și amendați la prima ocazie dacă parchează neregulamentar. De ani de zile Primăria vine cu amenzi, dar nu și cu soluții la problemele șoferilor clujeni. 

Comentarii Facebook