Duminica 22 Decembrie

Încă 14 km din Autostrada Transilvania sunt gata, dar riscăm să nu-i putem folosi - VIDEO

 

Drumarii sut la un pas de a finaliza încă 14 km din Autostrada Transilvania, de la Ungheni (Aeroport Târgu Mureș) - Ogra - Iernut.

 

Lucrările pe lotul Ungheni-Ogra (10,1 km) vor fi finalizate la nivel substanțial în perioada imediat următoare. Constructorul (Strabag), mai are de executat doar punctual, pe zone restrânse, instalarea unor panouri fonoabsorbante, parapete de protecție, indicatoare și aplicarea câtorva marcaje rutiere.

 

De asemenea, mai este de muncă la rigole, șanțuri, ecologizarea coridorului de expropriere sau la clădirile Centrului de Întreținere și Coordonare (CIC), însă aceste elemente pot fi puse la punct după inaugurare.

 

Practic, tronsonul va fi pregătit pentru deschidere în scurt timp. Așa cum v-am anunțat miercurea trecută, procedurile de recepție a lucrărilor au început. În plus, pe sectorul vecin (antreprenor Geiger), cei 3,6 km dintre Ogra și Iernut sunt gata 100% încă din octombrie.

 

Pentru a evita ca aceste două loturi să devină noi ”muzee de autostradă” (adică să rămână nefolosite), se construiește un sens giratoriu provizoriu la Iernut (vezi sfârșitul filmării), chiar în capătul A3, pe aliniament, la doi pași de bariera de cale ferată de pe DN14A”, precizează experții Asociației Pro Infrastructură.

 

Soluția acestui nod rutier provizoriu ar putea salva lucrurile. ”Rămâne de văzut dacă toate autoritățile implicate vor accepta soluția (nodul rutier Iernut fiind departe de finalizare, așa cum am prezis de nenumărate ori). Dacă da, atunci probabil vom circula luna viitoare pe aproape 14 km noi de autostradă. Dacă nu, deschiderea se amână pentru 2019 când vor fi gata bretelele nodului Iernut”, mai spus experții.

 

Acest nod rutier trebuia să fie și el prevăzut din timp și licitat la pachet. La fel s-a întâmplat și cu tronsonul Gilău - Nădășelu, care a fost finalizat și abia după un an s-a terminat și podul peste Someș, care să lege noul ”ciot” de autostradă de vechiul ”ciot”, de la Câmpia Turzii la Gilău. 

 

<iframe width="600" height="415" src="https://www.youtube.com/embed/eM5nunYu_M8" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

Comentarii Facebook