Încă o zi, încă o mașină ridicată în Cluj! Un șofer a fost sancționat prompt de către autoritățile locale: „Trebuia să se găsească o soluție”


13 februarie 2025, zi de ghinion pentru un șofer care a decis să-și lase mașina într-un loc interzis, chiar în fața Liceului „Gheorghe Șincai” din Cluj-Napoca. 

Autoritățile locale au intervenit rapid și i-au ridicat autovehiculul care bloca o bandă de circulație din zonă. Imaginea cu mașina ridicată pe platforma de ridicări auto a ajuns pe rețelele sociale, iar unii internauți nu au întârziat să comenteze. 

Un utilizator a precizat că aproape în fiecare zi se ridică o mașină din apropierea liceului. 

Mai mult, o clujeancă a spus clar că unii șofer nu țin cont de reguli și dau traficul peste cap. 

„Nu vreau să fiu cârcotașă, dar se ocupă o bandă întreagă de circulație. Trebuie să se găsească o soluție. Este stație de autobuz acolo”, a scris ea.


Comentarii Facebook