Incendiu cu victime la o cocioabă din Câmpia Turzii. Un bărbat a ajuns la spital


Un incendiu a izbucnit, azi-noapte, la o locuință de pe raza municipiului Câmpia Turzii.

Conform ISU Cluj, două autospeciale din cadrul Detașamentului de Pompieri Turda și una a Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență al primăriei municipiului Câmpia Turzii au intervenit, în cursul nopții trecute, pentru a stinge un incendiu, izbucnit la o casa situată pe str. Cucului, din municipiul Câmpia Turzii.

Alerta a fost primită în jurul orei 2.10, iar în momentul sosirii pompierilor, focul se extinsese de la locuința improvizată, de circa 15mp, la o anexă gospodărească situată pe proprietatea învecinată.

Focarele și efectele negative ale incendiului au fost înlăturate după circa 2 ore, iar cercetările preliminare au stabilit că incendiul a pornit de la jarul aprins căzut din sobă.

În timpul intervenției polițiștii locali, prezenți la fața locului, au găsit în preajma locuinței un bărbat întins pe jos, care prezenta afecțiuni ușoare în urma incendiului, în stare de conștiență dar necooperant. Un echipaj SMURD a consultat bărbatul de cca 70 de ani și l-au transportat la spital.

Comentarii Facebook