Cluj: Incendiu de proporții azi-noapte/ Mai multe construcții și utilaje, un autoturism și o betonieră au ars din temelii-FOTO
Intervenție amplă pentru stingerea unui incendiu în localitatea Morlaca
Pompierii din cadrul Detașamentului Huedin au desfășurat în această noapte o amplă intervenție pentru a stinge un incendiu în localitatea Morlaca, comuna Poieni.
Potrivit reprezentanților ISU Cluj, apelul de urgență a venit la ora 01.15, iar la fața locului s-au deplasat imediat două autospeciale cu apă și spumă de la Huedin, alături de o ambulanță SMURD. De asemenea, forțele au fost suplimentate cu o autospecială de mare capacitate de la Garda de Intervenție Aghireșu.
Pagubele produse au fost însemnate, incendiul manifestându-se generalizat la un grajd, un garaj și parțial la mansarda unei locuințe în construcție, pe o suprafață totală de aproximativ 250 de mp. De asemenea, flăcările au afectat un autoturism și au distrus mai multe utilaje, cum ar fi o betonieră și aparate de sudură.
„Pe parcursul intervenției, o femeie de 74 de ani a suferit un atac de panică și a fost transportată la spital pentru investigații suplimentare. Operațiunile de stingere au durat aproape 4 ore, iar cauza probabilă de izbucnire a incendiului este în curs de cercetare”, au transmis reprezentnații ISU Cluj.
1 Comentariu
Ziaristul lui peste prajit, stii tu ce e aia „temelie”? De cand un autoturism are o temelie? Trebuia sa te opresti dupa constructii, ca alea pot avea temelie, iar pentru mijloacele de transport sa folosesti o alta formula ziaristica, dar in nici un caz „temelie”. Unde ati invatat voi limba romana? In Ungaria?