Duminica 22 Decembrie

Incendiu în comuna Cășeiu! Trei autospeciale pentru stins incendii s-au deplasat la fața locului


Pompierii clujeni intervin pentru stingerea unui incendiu care a cuprins un grajd și o anexă gospodărească din Cășeiu. La fața locului s-au deplasat trei autospeciale pentru stins incendii și, preventiv, un echipaj SMURD.

Pompierii din Detașamentul Dej au intervenit pentru stingerea flăcărilor care au cuprins două anexe gospodărești din localitatea Cășeiu. La fața locului s-au deplasat trei autospeciale pentru stins incendii și, preventiv, un echipaj SMURD. În momentul sosirii echipajelor operative, o magazie în care se aflau mai multe materiale și un grajd, ce nu mai era folosit, erau cuprinse de flăcări.”, anunță ISU Cluj. 

Din fericire, nu au fost persoane care să solicite consult medical, iar în urma intervenției pompierilor a fost oprită propagarea incendiului mai departe de limitele în care a fost găsit, respectiv la celelalte anexe și la casa de locuit din gospodărie.

Incendiul a pornit de la o defecțiune a instalației electrice din anexa folosită pe post de magazie, potrivit cercetărilor preliminare. 

p2.jpeg

Comentarii Facebook