Duminica 22 Decembrie

Incendiu în Dej. Familie cu arsuri salvată de la moarte sigură - VIDEO și FOTO


O familie din Dej a trecut la un pas de moarte, fiind salvată din incendiul care a cuprins casa lor.

Două autospeciale pentru stins incendii, un echipaj SMURD și unul SAJ au fost alertate în jurul orei 15.30 pentru a stinge flăcările care au cuprins o casă de locuit, situată pe strada Pițigoilor din Ocna Dej.

Până la sosirea pompierilor localnicii au reușit să evacueze din casa aflată în flăcări, doi adulți și o fată de cca 15 ani, care suferiseră arsuri și care, se pare că, dormeau în timpul care s-a produs incendiul.

În aceste momente, echipajele de prim ajutor le acordă îngrijiri medicale celor trei, care sunt conștienți și cooperanți și cu grade diferite de arsuri, precum și încă unei femei care a intrat în casă și i-a găsit dormind pe cei trei.

Pompierii acționează cu două autospeciale pentru a stinge flăcările, care au cuprins aproape în totalitate imobilul, de cca 40 mp, înainte de sosirea lor.

Echipajele SMURD transportă la spital fata de 15 ani care se pare că a suferit arsuri de gradul III la nivelul mâinilor și picioarelor și un bărbat care suferit arsuri la nivelul capului. Echipajul SAJ transportă la spital două femei, care, se pare, sunt cu afecțiuni ușoare”, precizează salvatorii.

Comentarii Facebook