INCENDIU într-un bloc din Florești. O femeie a ajuns la spital cu arsuri


Un incendiu a avut loc miercuri, în jurul orei 16:00, într-un apartament de la parterul unui bloc, din comuna Florești. O femeie era în încăpere când au izbucnit flăcările.

Intervenție pentru stingerea unui incendiu care a cuprins mai multe piese de mobilier dintr-o cameră a unui apartament, de la parterul unui bloc de locuințe, situat pe strada Gheorghe Doja din localitatea Florești.

Solicitarea pentru intervenția pompierilor a fost înregistrată în jurul orei 16.00, iar la fața locului au fost dislocate o autospecială și două echipaje SMURD.

O femeie de cca 70 de ani a primit asistență medicală de urgență fiind surprinsă de flăcări înăuntrul camerei afectate. Aceasta prezenta arsuri la nivelul membrelor și posibilă intoxicație cu fum. Aceasta era în stare de conștiență și a fost transportată la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate.

Femeia a reușit să se evacueze singură până la sosirea pompierilor, fiind ajutată să iasă în afara apartamentului de către vecini.

Nu au fost necesare măsuri pentru evacuarea scării de bloc, având în vedere că flăcările au afectat doar bunurile din încăperea respectivă, fiind lichidate în CCA 10 minute de către pompierii sosiți la fața locului, și nu au fost degajări mari de fum.

Din cercetările preliminare se pare că femeia a adormit cu țigara aprinsă pe canapea”, a transmis ISU Cluj.

Comentarii Facebook