Incendiu la Dej! Un angajat al poștei s-a trezit cu mașina în flăcări în timp ce mergea spre serviciu VIDEO


Un angajat al poștei din Dej a avut parte de cel mai nefericit drum spre serviciu în această dimineață.

În timp ce se îndrepta spre oficiul poștal de lângă Gara Dej, bărbatul, din Gherla, a simțit miros de fum. După ce a traversat calea ferată de pe strada 1 Mai, acesta a tras pe drapta pentru a vedea de unde iese fumul.

Totul părea în regulă și a vrut să se întoarcă în autoturism. Atunci a văzut scântei sub bord și a scos extinctorul pentru ca incendiul să nu ia amploare. Câțiva șoferi i-au sărit în ajutor, dar nu au făcut față flăcărilor mari izbucnite în scurt timp, așa că au sunat la 112, scrie dejeanul.ro.

Un echipaj al pompierilor s-a deplasat la fața locului pentru a stinge incendiul, iar polițiștii au oprit circulația pe ambele sensuri, de teama unei posibile explozii.

Din rezervorul mașinii curgea combustibil, astfel că pompierii au fost nevoiți să pulverizeze apă pe autotusrim până când s-a terminat tot combustibilul.

Momentan nu se cunoaște exact cauza incendiului, însă pompierii bănuiesc că ar fi vorba despre un scurtcircuit la instalația electrică.



Comentarii Facebook