Incendiu la un restaurant în centrul Clujului. Pompierii au intervenit cu dificultate VIDEO
Un incendiu a afectat un restaurant de pe strada Alexandru Ciurea din centrul Cluj-Napoca în noaptea de sâmbătă spre duminică. Flăcările au pornit probabil de la un scurt circuit și s-au întins la fațadă, terasa din lemn și acoperiș.
Intervenția a fost îngreunată de imposibilitatea mașinilor de pompieri de a ajunge până în imediata apropiere a focului. Accesul în strada Strada Alexandru Ciurea se face printr-un gang care are înălțimea mai mică decât cea necesară pătrunderii mașinilor de pompieri.
Și strada Emil Isac, pe care se face accesul în gang, este o stradă îngustă.
În ciuda acestui fapt, intervenția a fost dusă la bun sfârșit în bune condiții, fiind conectate mai multe furtune, în prelungire unul după altul .
Conform ISU Cluj, nu au existat victime, doar pagube materiale. La fața loclui s-au deplasat mai multe echipaje de Pompieri, Poliție și asistență medicală de urgență.
”Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit noaptea trecută pentru a stinge un incendiu care a afectat un restaurant situat pe strada Alexandru Ciurea. Apelul de urgență a venit în jurul orei 01.50, moment în care restaurantul era, din fericire, închis. Drept urmare, nu au existat persoane care să necesite îngrijiri medicale. Flăcările s-au manifestat la fațadă, la terasa din lemn și parțial la acoperiș, pe o suprafață de aproximativ 150 mp. Totodată, au ars două vitrine frigorifice, iar intervenția promptă a pompierilor a făcut ca incendiul să fie stins în limitele găsite. Misiunea a fost îngreunată de faptul că autospecialele nu au avut acces pe strada îngustă. Astfel, pompierii au fost nevoiți să formeze o linie de furtun pe strada Emil Isac, la o distanță de aproximativ 120 de metri de locul incendiului. Cel mai probabil, flăcările au pornit din cauza unui scurtcircuit. La intervenție au luat parte două autospeciale cu apă și spumă.” au transmis reprezentanții ISU Cluj.
4 Comentarii
Nici nu aveau voie sa intre pe strada aia, din moment ce primaria a montt indicator "Interzis cu exceptia riveranilor"
Sa intervina pompierii pe cai sau perpedes
@Daca va trebuie pietonala: Ezit in a te cataloga: fie unul care vrea sa fie amuzant, dar nu e, fie unul de-a dreptul idiot. Inclin spre cea de-a doua varianta.
sa cumpere masini mai mici de pompieri sau sa scoata hidrati in zonele astea greu accesibile