Duminica 22 Decembrie

Incident grav în Cluj-Napoca! Hoț VERSAT urmărit de doi bărbați adevărați. ”Fotbaliștii” au preferat să stea la meci! - FOTO


Relatarea unui caz real petrecut miercuri, 4 octombrie, în cartierul Gheorgheni, îți dă fiori pe șira spinării. Un hoț a încercat să fure o bicicletă, dar a fost văzut de pe balcon chiar de proprietar, în timp ce pleca cu aceasta. 

A urmat o cursă ca în filme după hoțul extrem de versat. Acesta a început să își arunce hainele, ca în filme, pentru a fi mai greu recunoscut și a amenințat că folosește un cuțit. 

La un moment dat, în zona Aleii Bizușa s-a urcat în mașina unei femei, care era cu fiica ei.

Rușinoasă este atitudinea unor ”fotbaliști”, care au preferat să meargă la meci, în loc să ajute la încolțirea hoțului. 

ATENȚIE la HOȚI!!!

Miercuri după-amiază în jurul orei 17.30 un individ (Hoț!!!) a pătruns cumva într-o scară de bloc de pe Aleea Borsec și a furat o bicicletă.

Noroc că proprietarul bicicletei era pe balcon și a observat când persoana respectivă a ieșit din scara blocului cu bicicleta și fugit în urmărirea hoțului. Bicicleta a fost recuperată, chiar dacă hoțul a devenit agresiv.

Individul a părăsit zona, îndreptându-se spre aleea Bizusa, timp în care am sunat la poliție. Împreuna cu proprietarul bicicletei am pornit în urmărirea hoțului să ghidăm poliția pe urmele acestuia, deși nu a fost tocmai ușor deoarece acesta își arunca rândurile de haine de pe el de diferite culori (asta denotă ca nu era la prima infracțiune) pentru a se pierde printre oameni.

L-am urmărit până în parcul din Detunata și acolo l-am încolțit, însă fără a ne putea apropia prea tare deoarece arunca cu pietre, plus că amenințările lui legate de deținerea unui cutit, puteau fi adevărate. Am și filmat/fotografiat anumite scene din urmărire în caz ca aveam nevoie de probe dacă scapă. Ce m-a surprins este ca la un moment dat, încercând sa scape, a intrat într-o mașina în parcul Detunata pe ușa din spate, în care se afla o mamă cu o fetiță, probabil credea că mașina o să plece cu el sa scape de noi. l-am făcut semn și am strigat repede mamei ca este un hoț, evident s-au speriat foarte tare.

Ca norocul, după aproximativ 20 de minute a sosit poliția de la secția 3 și a intervenit prompt, încătușându-l pe hoț.

M-a mirat atitudinea unor oameni din parc, fiind vreme bună, parcul Detunata era intens circulat de oameni la ora 18:00, dar în momentul când am rugat niște ”fotbaliști” să ne ajute să îl încercuim pe hoț până vine poliția, au crezut de cuviință ca este mai important sa meargă la fotbal să nu ”întârzie”.

În concluzie, aveți MARE grija pe cine lasați pe scara blocului, sunt convins ca acest hoț nu este la prima abatere. Asta ni s-a confirmat și la secția de poliție unde s-a constata că acest individ este căutat pentru mai multe fapte, și reținut pentru 30 de zile”, a relatat un clujean.

Comentarii Facebook