Duminica 22 Decembrie

Inconștiență la volan! Șoferi beți, prinși la volan pe strada Hașdeu, de la birt au urcat direct în mașină


În cursul nopții de 7-8 aprilie, polițiștii clujeni au desfășurat acțiuni de control în trafic. În acest context au fost oprite în trafic aproximativ 370 de autovehicule, efectuate peste 340 de testări alcoolscopice, și aplicate 48 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 17.000 de lei.

Printre altele, pentru nefolosirea centurii de siguranță au fost aplicate 10 sancțiuni contravenționale, 2 pentru încălcarea limitei legale de viteză și 1 pentru folosirea telefonului mobil la volan. Totodată, polițiștii au reținut 9 permise de conducere, două dintre acestea chiar pe strada Bogdan Petriceicu Hașdeu din Cluj-Napoca.

În data de 8 aprilie a.c., în jurul orei 01.15, pe strada Bogdan Petriceicu Hașdeu, din Cluj-Napoca, polițiștii au depistat o tânără în vârstă de 21 de ani, de cetățenie greacă, care a condus autoturismul aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, cu o concentrație de 0,47 mg./l. alcool pur în aerul expirat”, transmite IPJ Cluj

Un alt caz, pe aceeași stradă: „După aproximativ 45 de minute, polițiștii au depistat o femeie în vârstă de 33 de ani, din comuna Florești, care a condus autoturismul, fiind aflată sub influența băuturilor alcoolice, respectiv 0,43 mg./l. alcool pur în aerul expirat”, precizează IPJ Cluj.

Un alt conducător auto, respectiv un bărbat în vârstă de 43 de ani, din Cluj-Napoca, a fost interceptat de polițiști, în timp ce conducea o autoutilitară pe strada Oașului, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, respectiv 0,65 mg./l. alcool pur în aerul expirat.

În toate cele 3 cazuri, polițiștii au întocmit dosar penal pentru infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Comentarii Facebook