Inconștiență pură! Un clujean cu alcoolemie RECORD a intrat cu mașina în parapeții de pe marginea drumului. Șoferul a fost rănit
Un accident, soldat cu rănirea unei persoane, a avut loc, marți, pe raza localității clujene Săndulești.
”La data de 29 mai a.c., în jurul orei 17:40, pe raza DJ 107 L, în afara localității Săndulești, a avut loc un accident de circulație produs pe fondul consumului de alcool”, anunță IPJ Cluj.
Conform primelor verificări, un bărbat, de 46 de ani, din Săndulești, în timp ce conducea o autoutilitară pe DJ 107 L, dinspre Turda spre localitatea Sănduleşti, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a părăsit partea carosabilă, izbindu-se de parapeții metalici de protecție de pe marginea carosabilului.
Accidentul s-a soldat cu rănirea ușoară a conducătorului auto.
În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat că șoferul se afla sub influența alcoolului, având o concetrație de peste 1,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.
0 Comentarii