Duminica 22 Decembrie

Infractor dat în urmărire internațională, prins de polițiștii clujeni. A fost încarcerat la Gherla



Polițiștii clujeni auj depistat, miercuri, un bărbat dat în urmărire națională și internațională pentru executarea unei pedepse cu închisoarea.

”La data de 29 iunie a.c., în urma investigațiilor efectuate de către polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Dej și ai Poliției municipiului Dej, a fost depistat un bărbat urmărit național și internațional”, informează IPJ Cluj

Astfel, în jurul orei 14:00, bărbatul de 34 de ani, din comuna Ciumăfaia, județul Cluj, a fost depistat în trafic, pe raza localității Cuzdrioara.

Conform polițiștilor, pe numele bărbatului, Judecătoria Oradea a emis în anul 2013 un mandat de executare a unei pedepse cu închisoarea, precum și un mandat european de arestare, pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis, complicitate la infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale, fals privind identitatea, uz de fals, tentativă la infracțiunea de intrarea sau ieșirea din țară prin trecerea ilegală a frontierei de stat.

Acesta are de executat 1 an și 3 luni de închisoare, fiind încarcerat la penitenciarul Gherla.

Comentarii Facebook