Duminica 22 Decembrie

Infractori condamnați la închisoare, prinși la Cluj. Unul dintre ei era căutat de italieni pentru spălare de bani



Doi bărbați, pe numele cărora au fost emise mandate de executare a pedepselor cu închisoarea, au fost prinși, ieri, de polițiștii clujeni.

Astfel, poliţiştii din cadrul Secţiei 9 Poliţie Rurală Turda, în urma investigaţiilor efectuate, au depistat, la data de 18 februarie, un bărbat, de 31 de ani, din comuna Iara, dat în urmărire internaţională.

Pe numele acestuia, autorităţile italiene au emis un mandat european de arestare pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani.

Instanţa competentă, în faţa careia a fost prezentat bărbatul, a luat măsura arestului preventiv. Cel în cauză a fost încarcerat în cadrul Centrului de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj.

De asemenea, oamenii legii au mai identificat un bărbat, de 26 de ani, din Cluj-Napoca, dat în urmărire la nivel naţional.

Judecătoria Cluj-Napoca a emis pe numele tânărului un mandat de executare a 4 ani de închisoare pentru săvârşirea de infracţiuni rutiere.

Condamnatul a fost încarcerat în cadrul Penitenciarului Gherla.

Comentarii Facebook