Sambata 2 Noiembrie

Interlopul ”Ochiu Mic” a fugit de procurori. Nu a fost arestat la timp și acum e de negăsit


Procurorii clujeni au pus în mișcare acțiunea penală față de interlopul Tudor Vancea, cunoscut sub porecla ”Ochiu Mic”, însă acesta nu a putut fi găsit.


Vă aducem la cunoştinţă că împotriva autorului accidentului care a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică (21-22.02.2015) pe Calea Turzii din mun. Cluj-Napoca, a fost pusă în mişcare acţiunea penală, acesta fiind cercetat cu privire la săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 196 alin. 2 şi 3 C.pen. respectiv părăsirea locului accidentului, prev. de art. 338 alin. 1 C.pen.

Inculpatul a fost citat procedural şi cu mandat de aducere însă nu s-a prezentat şi nici nu a putut fi găsit, existând indicii că se sustrage urmăririi penale.

În aceste condiţii, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca urmează să formuleze în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi o propunere de arestare preventivă în lipsă a inculpatului”, a anunțat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe Lângă Judecătoria Cluj.

Ochiu Mic a cauzat un accident rutier, sâmbăta trecută, soldat cu rănirea gravă a unui taximetrist, apoi a fugit de la fața locului. Șoferul se afla și sub influența băuturilor alcoolice.

 

Un interlop clujean BEAT a produs un accident pe Calea Turzii. Ochiu Mic a fugit acasă - VIDEO

 

Colegii taximetristului de la Nova Taxi accidentat în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 3.00, au făcut un anunț privind starea acestuia.

 

Vlad Boar, taximetristul care cobora Calea Turzii și a fost lovit în plin de Audi -ul A7 condus de Tudor Vancea, zis Ochiu Mic, este în stare foarte gravă.

 

Din pacate, tanarul nostru coleg are numeroase fracturi si e posibil sa-si piarda ochiul. In mod sigur ii va fi afectata capacitatea de a mai lucra vreodata”, susțin reprezentații Nova Taxi Cluj.

 

Veste TRISTĂ despre taximetristul făcut praf de interlopul Ochiu Mic. Ce fac anchetatorii e INEXPLICABIL

Comentarii Facebook