Miercuri 25 Decembrie

Interlopul ”Ochiu Mic” (Tudor Vancea) condamnat cu executare. Pedeapsa e MARE

 

Interlopul ”Ochiu Mic”, pe numele lui real Tudor Vancea, a fost condamnat pentru un accidentul de circulație din 22 februarie 2015, de pe Calea Turzii. 

 

Procesul în care Ociu Mic a fost judecat pentru vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului a început în 2 aprilie 2015. 

 

Vancea a fost condamnat la 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de părăsire a locului accidentului, la 1 an închisoare pentru săvârşirea infractiunii de vătămare corporală din culpă. Instața a constatat că ”cele două infractiuni au fost comise de inculpat în conditiile concursului real de infractiuni şi în temeiul art. 39 alin.1 lit.b Cod Penal aplică pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare la care adaugă sporul obligatoriu de 1/3 din pedeapsa de 1 an închisoare respectiv 4 luni închisoare , rezultând pedeapsa de 2 ani şi 4 luni închisoare”.

 

Pentru că Vancea fusese condamnat anterior la o pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere pe durata termenului de încercare de 5 ani şi 6 luni, după condamnarea pentru accidentul din 2015 lucrurile s-au complicat. Instanța a revocat suspendarea ”executării pedepsei de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinta penala nr. 55/19.01.2012 a Judecatoriei Cluj-Napoca definitivă prin decizia penală nr. 830/R/31.05.2012 a Curtii de Apel Cluj-Sectia Penală şi dispune executarea în întregime a acestei pedepse alături de pedeapsa partială de 2 ani şi 4 luni închisoare aplicată prin prezenta , rezultând pedeapsa finală de 5 ani şi 10 luni închisoare pe care inculpatul o va executa în regim de detenţie”.

 

Un interlop clujean BEAT a produs un accident pe Calea Turzii. Ochiu Mic a fugit acasă - VIDEO

 

De asemenea, instanța a dispus plata către victima accidentului, Marius Boar, a ”sumei de 9580,82 lei şi 2000 euro ( contravaloarea în lei la cursul BNR de la data plătii) cu titlu de despăgubiri pentru daune materiale si a sumei de 10.000 euro ( contravaloarea în lei la cursul BNR de la data plăţii) cu titlu de despăgubiri pentru daune morale; pentru suma de 21400,80 lei acordată de asigurător cu titlu de daune materiale si morale se calculează penalitatile de întârziere în suma de 0,2 % pe zi de întârziere de la data de 11.06.2015 pana la data plătii efective, iar pentru diferenta pana la suma acordată de instanta de judecată se calculează penalitătile de intârziere în suma de 0,2 % pe zi de întârziere de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri pana la data plătii”.

 

Tudor Vancea, zis ”Ochiu Mic”, a fugit de la locul accidentului și a fost luat de un taximetru, în care se găsea un apropiat. ”Vancea a declarat că nu își aduce foarte multe aminte despre accident decât că a lovit frontal un taximetru. Ulterior, la scurt timp un amic al său pe care l-a identificat și care se afla într-un alt taximetru care circula în spatele mașinii sale l-a luat de mână și l-a tras în mașină. De la fața locului, Vancea a plecat la domiciliul mamei sale din cartierul Bună Ziua unde a stat mai bine de o oră”, susțin sursele judicare.

 

Vacea a fost în acea noapte la clubul Noa, dar a plecat după ce s-a certat cu iubita lui. ”La un moment dat, Vancea s-a certat cu prietena lui și a plecat precipitat din club. Ulterior, acesta a susținut că a fost sunat de prietenă, și că în momentul în care a comis acel accident ar fi plecat să se împace cu aceasta. Aceste afirmații trebuie verificate”, precizează procurorii, care cred că ”Ochiu Mic” mergea să rezolve o dispută în clubul Noa.

 

Vancea a fost dus în acea noapte la secție și la UPU Cluj pentru prelevarea de sânge, dar apoi a fost lăsat liber, o neglijență a anchetatorilor. Procurorii s-au trezit că interlopul a dispărut abia după câteva zile (n.red. accidentul a avut loc în noaptea sâmbătă spre duminică, la ora 3.00, iar procurorii l-au chemat la audieri luni).

 

”Ochiu Mic” a spus că s-a ascuns 3 săptămâni la bunica lui, într-un sat din apropierea orașului Gherla, și nu în Anglia cum cred anchetatorii.

 

Tudor Vancea a plecat de la locul accidentului fără să sune la 112, știind că poate scăpa prin diminuarea alcoolemiei. După 2 ore de la producerea accidentului, Vancea avea o alcoolemie de 0,35 alcool pur în aerul expirat, adică dublu în sânge.

 

”Ulterior, a fost dus la Unitatea de Primire a Urgențelor unde i s-a recoltat o singură probă de sânge, refuzând în mod expres recoltarea celei de-a doua. Cu a doua probă de sânge se putea stabili dacă alcoolemia era în creștere sau descreștere”, mai spune sursa judiciară. Analiza de sânge a fost de 0,50 grame alcool.

 

Din probele existente la dosar rezultă că Tudor Vancea a fost depistat în dimineața zilei de 22 februarie, în jurul orei 5.00, în Mănăștur, pe strada Ion Meșter, în apropiere de locuința lui.

 

El se afla într-un autoturism care avea avea numărul de înmatriculare CJ 28 MSC, și care ar fi al unui anume Bogdan Mișca, recent eliberat din închisoare, după ce a fost acuzat de infracțiuni din domeniul crimei organizate, șantaj și constituirea unui grup de criminalitate organizată. ”Conducătorul auto care a comis accidentul de pe Calea Turzii a fost depistat la un interval de aproximativ două ore de la producerea accidentului, pe strada Ion Meșter din municipiul Cluj Napoca și identificat ca pasager al al autoturismului Mercedes, cu nr. de înmatriculare CJ28MSC”, se arată în actele de acuzare.

 

Decizia de acum a Judecătoriei Cluj-Napoca nu este definitivă. 

Comentarii Facebook