Vineri 20 Decembrie

Învățătorii din toată țara cer înființarea unei platfome unice de e-learning și renunțarea la BAC și evaluare Națională în 2020


Asociația Generală a Învățătorilor din România  transmis o scrisoare deschisă prin care le cer autorităților să reconsidere modul prin care se desfășoară examenele de finalizare a studiilor din acest an. De asemenea, învățătorii le-au trimis guvernanților o serie de propuneri pentru înființarea unei platforme unice de e-learning pe care să o poată folosi toată lumea.

Astfel, învățătorii le propun autorităților să renunțe la ideea de a-i aduce pe elevi, studenți și doctoranzi la unitățile de învăământ pentru finalizarea studiilor, așa cum s-a hotărât.

Din capul locului subliniem că nu aducem nicio acuză nimănui în privința gestionării de până acum a situației apărute în 2020 și nu avem ceritudinea că altcineva putea lua măsuri mai bune. Până acum, elevii și studenții au continuat învățarea de la distanță, unii mai serios, unii mai superficial, lucru care se întâmplă și în vremurile bune.

Sunteți însă instituțiile/oamenii care sunteți chemați să decideți în aceste zile cum își va finaliza generația 2020 gimnaziul, liceul, licența, masterul și doctoratul. Iată câteva considerații și propuneri:

O RAȚIUNE GREU DE ÎNȚELES: LICENȚĂ, MASTERAT ȘI DOCTORAT ONLINE (DE ACASĂ) ȘI ABSOLVIREA GIMNAZIULUI ȘI LICEULUI NEAPĂRAT ÎN ȘCOLI, SUB PAZĂ

a) Ministrul Educației și Cercetării, alături de Consiliul Național al Rectorilor, Sindicatul Alma Mater și de asociațiile studențești, au analizat și au oficializat organizarea în sistem on-line a examenelor de semestru, de an și de finalizare a studiilor de învățământ superior (vezi Monitorul Oficial și hotărârile celor mai prestigioase universități din Iași, București și Cluj publicate pe site-urile lor).

b) Universitățile noastre vor face admiteri la studii fără notele de la bacalaureat, fără examene, doar în baza mediilor din anii de liceu (vezi MO și hotărârile universităților), după exemplul Suediei în care nici nu există examen de bacalaureat.

c) Nu înțelegem de ce viitorii medici, profesori, juriști și ingineri pot să își ia diploma de licență, masterat și doctorat prin examene online (și apoi să ne lăsăm viața și țara pe mâinile lor), iar examenele elevilor de 13 și 17 ani (în cazul cărora vor mai trece mulți ani până să ajungem pe mâinile lor) trebuie neapărat organizate strict în școli, sub supravegherea profesorilor și a camerelor video. Credeți că sunt argumente serioase pentru asemenea decizii radical opuse?

d) Propunem:

- Să respingeți, prin decizia dumneavoastră, ideea aducerii elevilor în iunie în școli pentru pregătire și să hotărâți renunțarea susținerii evaluării naționale și a bacalaureatului în acest an, situația școlară să fie calculată pe baza mediilor anuale și din semestrul I.

- Să adăugați în actul juridic ce vă este supus votului și un articol vizând organizarea unei licitații pentru înfiinţarea Bibliotecii Şcolare Virtuale şi a Platformei şcolare de e-learning prevăzute de art. 70 din legea educației: „Se înfiinţează Biblioteca Şcolară Virtuală şi Platforma şcolară de e-learning, care includ programe şcolare, exemple de lecţii pentru toate temele din programele şcolare, ghiduri metodologice, exemple de probe de evaluare. Aceste resurse digitale vor fi accesibile permanent şi gratuit oricărui elev sau profesor. Unităţile de învăţământ utilizează platforma şcolară de învăţare pentru a acorda asistenţă elevilor în timpul sau în afara programului şcolar ori pentru cei care, din motive de sănătate, temporar nu pot frecventa şcoala. Înfiinţarea, gestiunea şi îmbogăţirea permanentă a Bibliotecii Şcolare Virtuale şi a Platformei şcolare de e-learning intră în responsabilitatea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.””, se arată în scrisoarea deschisă a asociației.

De asemenea, cadrele didactice propun anularea examenelor de Bacalaureat șia Evaluării Naționale în acest an.

e) Argumente privind examenele:

1. Examenele (dacă s-ar ține) nu ar fi oricum relevante din cauză că mulți elevi (poate chiar dintre cei valoroși) nu vor risca să participe la ele. Unii nu ar fi primiți nici dacă ar vrea (vezi recomandările mediului sanitar pentru elevii cu afecțiuni sau care locuiesc cu părinți/bunici cu afecțiuni de sănătate sau peste 65 ani;

2. Ce se va întâmpla dacă vor fi mulți profesori care să refuze să fie evaluatori sau supraveghetori? Și în anii anteriori au fost greu de găsit voluntari. Unii nu ar fi primiți nici dacă ar vrea (vezi recomandările mediului sanitar pentru profesorii cu afecțiuni sau care locuiesc cu soț/mamă/tată/socru/soacră de peste 65 ani/cu afecțiuni de sănătate);

3. De bună seamă că ar fi alocați bani cu nemiluita pentru măști, mănuși, dezinfectanți, termometre, despărțitoare și pază. În mod cert că se va elabora un protocol de mișcare a elevilor prin școală. Îl vor respecta însă copiii/tinerii, mai toți gata să își descarce energia acumulată în lunile de consemn acasă? Nu sunt printre ei oare și copii ai adulților care nu au respectat nici până acum restricțiile? Se vor putea asigura câte doi pușcași marini care să îl flancheze pe fiecare zurbagiu în parte?

4. Profesorii sunt singurii care răspund legal de viața și siguranța elevilor în școli (minorii nu răspund în fața legii, pot fi cel mult mustrați dacă încalcă vreun protocol). Își vor lua profesorii această răspundere legală de a-i apăra pe elevi în fața unui pericol invizibil și de a-i proteja chiar și de ei înșiși?

5. Adevărata valoare a unui elev nu este totdeauna precis dată de rezultatele lui la un examen de doar câteva ore și în condiții de stres. Este posibil ca varianta cu mediile din gimnaziu să îi favorizeze pe unii (în general pe cei din medii defavorizate și cu părinți care nu își permit să îi dopeze cu meditații) și să îi defavorizeze pe alții (în general din medii favorizate și cu părinți care își permit să le plătească meditații). Și în anii trecuți, cu toată rigoarea examenelor, au fost mulți, mulți elevi care, după începerea liceului, văzând că nu fac față la un liceu de elită, s-au transferat de acolo. Și nu a fost gaură în cer. În privința copiilor care nu vor prinde un liceu de elită dar valoroși și cu părinți gata să îi ajute, sunt sigur că vor reuși ulterior un transfer acolo unde își doresc. Pentru aceste situații și în acest an, chiar ministerul ar putea elabora o variantă de redistribuire a elevilor după începutul anului școlar bazată eventual pe niște diferențe etc. Această redistribuire s-ar face în chiar perioada de început a liceului, perioadă care sigur va fi dedicată recuperării materiei din ratatul semestru al II-lea. Luarea în calcul a mediilor anuale pentru repartiția la liceu s-ar putea să aducă la licee de elită și copii cu potențial dar din medii defavorizate și care nu își permit meditații pentru examene. Nu ar fi ceva perfect, dar știți vreun sistem perfect sub soare?

6. Pe lângă cele de mai sus ne punem și următoarele întrebări de conștiință:

- Cum am/ați răspunde dacă se va dovedi că virusul s-a răspândit între elevi-elevi, profesori-elevi, profesori-profesori sau în mijloacele de transport cu care vin aceștia la școală?

- Dar dacă un elev va muri contaminat în școală?

7. Îngrijorări recente:

- Peste 7% din toate cazurile de infecție cu noul coronavirus din România au fost depistate la copii. Până în 3 mai aproape 1 000 de copii din România aveau COVID-19 (date oferite de Centrul român pentru Prevenirea și Controlul Bolilor Transmisibile). Nimeni nu știe ce se va întâmpla odată cu revenirea acestora în școli. Doi copii infectați cu COVID 19, o fată de 12 ani și un băiat de 13 ani, au murit în Belgia și Marea Britanie. Adolescenți morți din cauza COVID-19: doi băieți din SUA și o fată din Franța (nu aveau probleme de sănătate);

- Unii medici avertizează că România e în zona maximă de risc pandemic, alături de SUA, Suedia și Marea Britanie;

8. Anularea Evaluării Naționale și a Bacalaureatului este și propunerea Institutul pentru Calitatea Vieții, a sindicatelor și a unor foști miniștri ai educației”, se mai arată în document.

Un alt punct de interes comunicat de către învățători este înființarea unei platforme de e-leaning unice, pe care să o folosească toate cadrele didactice și care să cuprindă toate materialele necesare predării de la distanță într-un mod cât mai eficient.

f) Argumente pentru platforma UNICĂ de învățare e-learning:

- În prezent, deși am încercat sute de platforme și resurse educaționale, nu am găsit nici măcar un sigur site educațional care să stea în picioare la o privire critică: ba au grave erori științifice, ba sunt nepermis de nesistematizate și incomplete, ba sunt realizate superficial, în cel mai bun caz le lipsesc doar diacriticile, ba sunt contra cost etc. Nici nu puteau fi altfel, fiind opera unor inimoși singuratici.

Platforma școlară de învățare e-learning prevăzută de legea în vigoare la art. 70, trebuie să fie gratuită, la liber (să poată fi accesată de către oricine și oricând de pe un simplu telefon), fără parole și fără logări și care să funcționeze 24 de ore din 24. O astfel de platformă va realiza și o reală egalitate de șanse pentru copii, vor putea exersa și progresa și copii care nu își permit meditații și cei aflați peste hotare. Vor avea acces la această platformă și adulții (orice persoană care vrea să învețe), mai ales că legea educației are un capitol distinct „TITLUL V Învăţarea pe tot parcursul vieţii”. Evident, platforma trebuie elaborată de largi colective formate din specialiști în IT și din științele educației:

- să fie exhaustivă, să aibă lecții la toate disciplinele și la toate conținuturile din programele școlare;

- lecțiile să fie interactive (text completat de animații sugestive, structurate logic, cu secvențe într-o succesiune în care tema nouă să se bazeze pe cunoștințe deja achiziționate): titlu, motivare (la ce folosește ceea ce va urma să fie învățat), descriere, explicații, definiție, exerciții model rezolvate, teste interactive de autoevaluare prin care de fapt vor învăța autonom chiar și prin tatonări, încercări și erori;

- pot fi propuse exerciții de învățare algoritmică (bazată pe parcurgerea riguroasă a unei succesiuni de operații), învățare euristică (bazată pe tatonări, încercari, erori, elaborari de planuri), învățare programată (trecerea la o nouă secvență de învățare la alta, numai după ce secvența anterioară a fost corect însușită).

- astfel se va realiza o învățare asincronă/studiu individual - în ritmul fiecãrui cursant, învățarea în ritm propriu fiind un deziderat care nu poate fi atins cu adevărat niciodată în sala de clasă;

- profesorul de la clasă se va limita în general doar să recomande exerciții de învățare pe această platformă celor care au rămâneri în urmă la anumite capitole sau la a realiza, după secvențele clasice de predare-învățare și transferul în alt context al cunoştinţelor dobândite într-un anumit context;

- de râsul-plânsul este că portalul ministerului are o secțiune https://www.edu.ro/biblioteci-0 La această secțiune sunt 0 biblioteci școlare virtuale. Există o trimitere și la platforma  www.elearning.ro , platformă care NU are nimic din ceea ce art. 70 din lege îi cere. Nici lecţii pentru toate temele din programele şcolare, nici ghiduri metodologice, nici exemple de probe de evaluare. Ca să nu mint, există o trimitere spre testarea online (E-testingul) și jocuri educative dar pe bani: stă scris „cu abonament lunar între 20 şi 180 de lei” pe chiar portalul pe care ministerul trebuia să ofere gratuit exact așa ceva;

- amânarea deciziei privind această platformă duce la risipă de bani publici și privați fiindcă deja încep să se aloce haotic fonduri în acest sens (în proiecte la fel de haotice) în lipsa unui semnal că statul va realiza așa ceva în această vară”, mai transmit învățătorii.


Comentarii Facebook