Ioana, polițista din Cluj, care a pornit pe urmele unui șofer beat care conducea haotic, a relatat ce s-a întâmplat: „Nici nu era greu de observat”


Un șofer teribilist a fost încătușat vinerea trecută pe strada Fabricii de către un echipaj al Secției 1 Poliție Cluj-Napoca, cu sprijinul unei polițiste din cadrul Biroului Rutier Cluj-Napoca, aflată în timpul liber. Agentul șef Ioana Sucală revenea acasă și a observat pe Valea Chintăului un șofer care circula haotic, polițista a relatat ulterior tot ce s-a întâmplat în acea seară. 

„Eram pe final de tură. Mă pregăteam să pornesc spre casă și aud apelul dispecerului 112: Un domn băut s-a urcat la volan și conduce haotic pe direcția orașului.

Culmea, direcția din care venea respectivul era traseul meu către casă. Care ar fi norocul…exact, să ne intersectăm! Nici nu era greu de observat…Accelera și frâna, accelera și frâna.

M-am întors după el și, la aproximativ 1 km, era parcat pe partea dreaptă. 

Am oprit mașina în spatele lui. Imediat m-a observat și a venit aproape de mașina mea. Fiind în ținută militară, mi-am desfăcut părul, am acoperit gradele și mă făceam că îmi caut prin telefon, în speranța în care nu mă va observa și…Mi-a ieșit!!

Mi-am schimbat poziția puțin mai în față și imediat am sunat la dispeceratul 112.

În urma discuției, a sosit cel mai apropiat echipaj de la Secția 1 Poliție, colegi cărora le mulțumesc pentru sprijin! 

M-am urcat cu ei în autospecială și am pornit, din nou, pe direcția pe care pornise și personajul nostru. După alte 5 minute de condus, îl vedem parcat pe partea opusă, dar și el pe noi.

A dat să plece, moment în care colegul de la volanul autospecialei l-a blocat. 

A refuzat totul! Să colaboreze cu noi, să prezinte documentele, dar și să coboare din mașină. 

Am fost nevoiți să îl scoatem cu forța și sa îl încătușăm. Alte 5 minute mai târziu, după ce s-a liniștit, aveam un rezultat de 1,24 mg/l alcool pur în aerul respirat, reținere permis de conducere și dosar penal”, a relatat Ioana, potrivit Poliției Române.

Ioana încheiase tura la 22:00, așadar și colegii de la Poliția Română au lăudat-o pe polițista din Cluj pentru gest: „Teoretic, Ioana a încheiat tura la 22:00, practic la 23:00. Dar frumos! Foarte frumos! Felicitări, Ioana!”

Comentarii Facebook