Istoria presei clujene, scrisa de Tiberiu Farcas, va aparea la mijlocul lunii octombrie

 

Istoria presei clujene, adunata intr-un volum de fostul jurnalist Tiberiu Farcas, va aparea in luna octombrie. "Colosul cu picioare de hartie" surprinde drumul greu parcurs de mass-media scrisa din Cluj-Napoca in intervalul 1989 - 2010.

Tiberiu Farcas, un jurnalist care si-a inceput meseria la mijlocul anilor '90, a trait transformarile suferite de presa scrisa, maretia si decaderea unor publicatii, precum Mesagerul Transilvan, Ziarul de Cluj  sau Transilvania Jurnal, dar si puterea tot mai mare pe care o exercita in prezenta presa online.

 

Timp de cativa ani, Tiberiu Farcas a fost secretarul Asociatiei Profesionistilor din Presa Cluj (APPC), functie din care s-a retras in momentul in care a renuntat la cariera de jurnalist. El lucreaza acum in cadrul Biroului de Presa al USAMV Cluj.

 

Cartea sa, "Colosul cu picioare de hartie" - O istorie subiectiva si ilustrata a presei scrise din Cluj-Napoca 1989-2010, va aparea undeva la mijlocul lunii octombrie, dar autorul nu a vrut sa precizeze data exacta. "Lansarea ei va avea loc in luna octombrie.Voi anunta  curand,  data exacta a lansarii, ora si locul", a anuntat Farcas pe blogul personal.

Volumul va avea aproape 500 de pagini si 1.000 de fotografii care completeaza "istoria subiectiva" a presei clujene. Cartea va putea fi cumparata contra sumei de 30 de lei.

Comentarii Facebook