Duminica 22 Decembrie

Jaf la Buscat! Se taie pădurile de lângă pârtie pentru a se face parcele de închiriat ”iubitorilor de munte” - FOTO


Administratorul pârtiei Buscat, Iancu Șerbănescu, a făcut public un nou jaf care se comite chiar acum în pădurile din Apuseni. 

Jaf la drumul mare, doi infractori vând pădurile din vecinătatea Buscat Resort ca sa faca parcele de teren pe care sa le închirieze “iubitorilor de  munte”. Când vă întrebați de ce nu suntem la nivelul Austriei, să țineți cont că nici o autoritate austriacă nu ar aproba distrugerea barierei forestiere de lângă o pârtie și nici un austriac nu ar închiria un teren în urma unei defrișări ilegale. Ne luptăm de ani de zile cu morile de vânt.

Vă rugăm să ne susțineți în acest demers, și să semnați petiția”, a spus Iancu Șerbănescu.

Acesta a spus că a făcut și plângeri penale, dar procurorii se mișcă precum melcu.

Am făcut și aceste demersuri, dar având în vedere că autoritățile se mișca extrem de greu, am dorit sa facem public abuzul”, a mai spus Șerbănescu.

Petiția poate fi semnată AICI.

Iancu Șerbănescu, administrator Buscat: S-au tăiat zeci de hectare de pădure

Iancu Șerbănescu, administratorul Buscat Resort, a spus că tăierile făcute pe zeci de hectare, pe partea dreapta a pârtiei cum cobori, sunt coordonate de Composesoratul Muntele Băișorii. 

 Acolo există o dispută din 2011, iar Composesoratul nu mai are o conducere legală, dar dânșii totuși administrează lucrurile.

Au tăiat zeci de hectare de pădure pe partea dreaptă, cum cobori pe pârtie, și vor să închirieze terenul sub formă de concesiune pentru cei care vor să își facă cabane. 

Probabil au ceva acte la îndemână pentru scoaterea terenului din circuitul silvic. Noi nu contestăm că nu există acte pentru tăiere sau pentru o parte din tăiere, ci că se face ilegală. Cei doi nu au dreptul de a conduce composesoratul, dar au decis să se taie acel fond forestier”, a explicat Iancu Șerbănescu.

Buscat Resort a închiriat terenul pe care este acum pârtia de la Composesoratul Muntele Băișorii, în 2009, pe o perioadă de 49 de ani. Una dintre clauze a fost ca pe o rază de 2 kilometri, pe toată lungimea pârtiei, să nu se taie arborii, pentru a rămâne o zonă de protecție.

Zona turistică nu înseamnă să fie totul defrișat, ci să fie o barieră silvică pentru pârtie. Noi oricum avem probleme cu zăpada, dar fără această barieră silvică vom avea probleme și mai mari. 

Oamenii vin la Buscat pentru că am făcut o pârtie, nu vin pentru colibele lor.

Scrie în contract că pe o rază de 2 kilometri, pe toată lungimea pârtiei, nu au voie să taie brazii. Ne-am asumat asta prin contract pe durata celor 49 de ani. Dacă încalcă această clauză, sunt obligați să plătească dublu valoarea investiției pe care am făcut-o în Buscat Resort. Dar sigur lor nu le pasă. Ei vor să vândă lemnul, să concesioneze terenul și să facă bani”, a mai acuzat Iancu Șerbănescu.

Acesta dă vina pe cei de la Ocolul Silvic Turda, care asigură paza ”și închid ochii, deși l-am anunțat pe șeful de Ocol de lipsa legalității celor doi care conduc Composesoratul. 

Cei de la Garda Forestieră ar trebui să intervină și să verifice legalitatea acestor defrișări. Probabil și-au făcut acte ca să nu fie ilegală acțiunea lor, dar persoanele care semnează actele acelea nu au dreptul să semneze și să înstrăineze pădurea composesoratului”, a mai adăugat administratorul Buscat.

Acesta a făcut plângere la Poliție și Parchet.



Comentarii Facebook