Miercuri 25 Decembrie

„Jaful secolului” la o spălătorie din județul Cluj. Un tânăr și-a „rupt” spatele pentru 50 de lei-VIDEO


O spargere „legendară” a avut loc în această dimineață, la o spălătorie din municipiul Dej. Un tânăr de 20 de ani a încercat să dea „lovitura”, furând din casetele cu bani a unei spălătorii auto. Rezultatul? Băiatul s-a ales cu 50 de lei și arestare preventivă.

Totul s-a întâmplat în această dimineață, in jurul orei 05:00. Tânărul a ajuns în spălătoria auto de pe strada Bistriței cu gândul de a da marea lovitură. Legănându-se pe picioare din cauza alcoolului, individul a studiat prima dată terenul. A zărit caseta metalică în care clienții spălătoriei introduc banii, dar nu s-a gândit că va întâmpina probleme cu echilibrul, pentru a parcurge câțiva metri până la ea. O pată de gheață pe asfalt i-a venit de hac, și în doar o clipă, hoțul a fost la pământ. A rămas lat timp de câteva secunde, iar când s-a dezmeticit, a mers direct la caseta de bani, notează dejeanul.ro

Ulterior individul a observat că locul este împânzit de camere de supraveghere. Cu capul plecat și făcându-și semnul crucii. A ieșit din cadru, dar s-a întors cu un lemn, mișcând camera de supraveghere în sus. A avut ghinionul să se aleagă cu doar 50 de lei, în fiecare seară administratorul spălătoriei colectează banii, pentru a evita astfel de situații, potrivit sursei citate. 

Hoțul a fost identificat și reținut pentru 24 de ore. Este vorba despre un tânăr în vârstă de 20 de ani, din localitatea Bobâlna, cu antecedente penale.  

Sursa foto: dejeanul.ro

Comentarii Facebook