Duminica 22 Decembrie

Jandarmii clujeni se vor ocupa de menținerea ordinii și siguranței pe pârtiile din Cluj în minivacanța de Ziua Unirii


În perioada minivacanței de Ziua Unirii (21-24 ianuarie 2023), jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj vor acționa zilnic în spațiul public, pentru a asigura ordine și siguranță publică. 

Jandarmii montani din Muntele Băișorii, Gilău și Călățele-Fântânele se vor afla permanent la datorie prin acțiuni de patrulare în stațiuni și pe traseele turistice adiacente.

Pentru drumeții în siguranță dar și prevenirea accidentărilor pe munte sau a limitării efectelor în cazul producerii acestora, jandarmii montani recomandă iubitorilor de drumeții montane informarea prealabilă cu privire la condițiile meteo locale, starea traseelor, echiparea corespunzătoare, alegerea traseului în funcție de pregătirea fizică, tehnică și psihică și respectarea traseelor marcate”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Judeţean „Alexandru Vaida Voevod” Cluj.

Dacă sunt martori ai unor situaţii deosebite cum ar fi apariția unor animale sălbatice, să sune la 112, să nu încerce să intervină, să nu hrănească animalele sălbatice şi nu se apropie de ele pentru a le filma sau fotografia”, au mai transmis aceștia. 


Comentarii Facebook