Duminica 22 Decembrie

Jandarmii din Cluj au salvat un pescăruș rănit. A ,,naufragiat” într-o locuință din Mărăști


Jandarmii din Cluj au intervenit pentru salvarea unui pescăruș rănit, ajuns într-o locuință din Mărăști, joi seara, în jurul orei 20:30. 

Oamenii legii au primit un apel cu privire la animalul rănit din cartierul Mărăști, acționând la scurt timp după. 

Pescărușul a fost preluat și predat Serviciului de Urgență din cadrul USAMV Cluj-Napoca.

,,Joi seara, 25 iulie, în jurul orei 20.30, în urma unui apel la SNUAU 112, un echipaj de jandarmerie din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj a fost anunţat de către dispeceratul unităţii cu privire la prezența unui pescăruș rănit într-o locuință din cartierul Mărăști din municipiul Cluj-Napoca.

Jandarmii clujeni au plecat imediat spre locul indicat. Ajunși acolo, aceștia au preluat cu grijă pescărușul pentru a nu-i provoca leziuni, iar ulterior l-au predat Serviciului de Urgență din cadrul USAMV Cluj-Napoca,” potrivit IJJ Cluj. 


Comentarii Facebook