Duminica 22 Decembrie

JENANT! Protestatarii ANTI Băsescu şi ANTI Ponta şi USL, la un pas de a se bate

 

Cele două tabere de protestatarii care s-au strâns în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca ANTI Băsescu şi ANTI Ponta şi USL au fost la un pas de a-şi împărţi pălmi vineri în jurul orei 19:30.

Un număr de aproximativ 100 de persoane au venit în Piaţa Unirii pentru a protesta împotriva premierului României Victor Ponta şi USL. De asemenea, nici cei care au sosit în Piaţa la ora 17:00, pentru a protesta împotriva lui Băsescu, nu au plecat, astfel că s-au format două tabere care s-au duelat.

 

USL -istii din Cluj au protestat împotiva lui Băsescu: "Sus tricolorul, jos dictatorul" FOTO VIDEO



Nu a lipsit nici primul incident. Unul dintre protestatarii din tabăra ANTI Ponta le-a afişat celor din tabăra adversă o poză în care era ilustrat Hitler, iar textul era "Vitler Ponta". Atunci, cei din tabăra ANTI Băsescu au reacţionat, îndreptându-se agresiv şi încercând să rupă fotografia cu "Vitler Ponta".

În cele din urmă protestatarii veniţi în Piaţă la ora 17:00 au fost evacuaţi de către jandarmi pe motiv că nu aveau autorizaţie. În schimb, cei care protestau împotriva lui Ponta şi a USL au primit autorizaţie din partea Primăriei Cluj-Napoca.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Comentarii Facebook