Duminica 22 Decembrie

Judecătorul clujean Lucian Buta, cel care l-a achitat pe Marian Oprişan, a fost găsit nevinovat

 

Inspecţia Judiciară l-a cercetat pe judecătorul Lucian Buta, la propunerea DNA, pentru nesoluţionarea cu celeritate a dosarelor şi pentru folosirea unor "expresii inadecvate" în cuprinsul motivărilor. 

 

Consiliul Superior al Magistraturii a judecat cauza miercuri, 18 februarie, și a stabilit că judecătorul Lucian Buta, care l-a achitat recent pe Marian Oprişan în dosarul ”Căprioara”, nu trebuie sancţionat. ”Respinge acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva domnului Buta Lucian Rareş, judecător în cadrul Judecătoriei Cluj-Napoca, pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de articolul 99, litera h), teza I şi articolul 99, litera s) din Legea 303/2004 privins statutul judecătorilor şi procurorilor, ca neîntemeiată”, a decis ieri Secţia de judecători în materie disciplinară a CSM.

 

Articolul 99 litera h prevede că reprezintă abatere disciplinară ”nerespectarea în mod repetat şi din motive imputabile a dispoziţiilor legale privitoare la soluţionarea cu celeritate a cauzelor, din motive imputabile”, iar articolul 99 litera s că este abatere disciplinară ”utilizarea unor expresii inadecvate în cuprinsul hotărârilor judecătoreşti sau al actelor judiciare ale procurorului ori motivarea în mod vădit contrară raţionamentului juridic, de natură să afecteze prestigiul justiţiei sau demnitatea funcţiei de magistrat”. 

 

DNA a sesizat în iunie 2014 inspecția judiciară, pentru abateri disciplinare săvârşite de magistraţii care judecă dosarul lui Marian Oprişan. Procesul lui se află de 1.263 de zile pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca, acordându-se 29 de termene.

 

Dosarul cauzei se află de la data 2.12.2010 pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca. De atunci, au fost acordate 29 termene de judecată. Pe parcursul celor aproximativ 4 ani de când dosarul se află pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca, însumând 1.263 zile, s-au acordat termene de la 49 zile, 56 zile şi chiar de 105 zile de amânare de la un termen la altul”, arăta atunci DNA.

 

DNA acuză că dosarul este pe rolul instanțelor de 8 ani, dar magistratul de la Judecătoria Cluj-Napoca nu a dispus nicio măsură pentru a judeca cu celeritate cauza.

 

În cele din urmă Oprișan a fost achitat, dar DNA a făcut apel la Curtea de Apel Cluj.

 

Marian Oprişan a fost achitat la Cluj. Procesul lui dura de 9 ani

Comentarii Facebook