Duminica 22 Decembrie

Judecătorul din procesul Sorin Apostu s-a recuzat. Fostul primar are șanse de eliberare

 

Judecătorul Mihaela Crețu, de la Curtea de Apel Târgu Mureș, s-a recuzat pe motiv că s-a antepronuntat în procesul care o privea pe Aspazia Droniuc. 

 

Dânsa motivând hotărârea privind-o pe Aspazia Droniuc și, din moment ce reține vinovația ei, se pronunță și într-o eventuală decizie în privința domnului Apostu”, a declarat Tiberiu Ban, avocatul lui Sorin Apostu.

 

Procesul a fost preluat de judecătorul Floare Găzdac, care va decide marți, 28 august, dacă Sorin Apostu va fi judecat în continuare în stare de arest sau va fi eliberat.

 

Judecătorul Mihaela Crețu a dat sentința în procesul Aspaziei Droniuc, cea care l-a denunțat pe Sorin Apostu, și care a fost acuzată de cumpărare de influenţă și spălare de bani. Procesul ei a fost disjuns din cel al lui Sorin Apostu, iar Aspazia Droniuc a fost condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare, după ce și-a recunoscut vinovăția.

Comentarii Facebook