Duminica 22 Decembrie

Judecătorul George Barbura-Turcu, cercetat de Inspecția Judiciară. Circula cu un JEEP de lux cu ecuson de procuror

 

Judecătorul George Barbura-Turcu a fost fotografiat la Cluj-Napoca, lângă un Jeep de lux, care avea în bord un ecuson de procuror. Acesta ar fi spus că ocupă această funcție, dar ulterior s-a dovedit că este judecător.

 

Judecătorul George Barbura-Turcu fusese promovat de la Judecătoria Cluj-Napoca la Tribunalul Sălaj și la finele lunii octombrie își strângea lucrurile de la Palatul de Justiție din Cluj

 

Având în vedere relatările recente din mass media, Inspecţia Judiciară s-a sesizat din oficiu, la data de 30 octombrie 2015, cu privire la posibile încălcări ale obligaţiilor profesionale de către domnul George Barbura – Turcu, judecător la Judecătoria Cluj-Napoca. Lucrarea a fost înregistrată la Direcţia de inspecţie judiciară pentru judecători.

 

Verificările prealabile urmează să fie efectuate în conformitate cu dispoziţiile art.45 alin.2,3 şi 4 lit. b din Legea nr.317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată şi ale art.12-19 din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie de către Inspecţia Judiciară.

 

Etapa verificărilor prealabile este o etapă premergătoare cercetării disciplinare, competenţa Inspecţiei Judiciare fiind, potrivit prevederilor art. 45 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, „de a stabili dacă există indiciile săvârşirii de către magistraţi a unei abateri disciplinare şi de a se pronunţa după caz, în funcţie de rezultatul verificărilor”, anunță Inspecția Judiciară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, conform clujust.ro.

Comentarii Facebook