Duminica 22 Decembrie

Kaufland a primit o amenda de 20.000 de lei pentru promotii mincinoase


Supermarketul Kaufland din cartierul Marasti a primit o amenda de 20.000 de lei din partea inspectorilor de la Protectia Consumatorilor Cluj pentru reclama mincinoasa.

"Este vorba despre o campanie promotionala la unele produse de curatenie si cosmetice, promotie organizata intr-unul din marile lanturi de magazine din zona Marasti. Pentru produsele supuse promotiei la rafturi nu exista mentionat atat pretul vechi cat si cel nou, conform prevederilor legale in vigoare, astfel incat consumatorul sa poata verifica veridicitatea ofertei", a declarat seful Comisariatului Judetean pentru Protectia Consumatorilor (CJPC) Cluj, Mircea Radu.

Inspectorii au depistat in timpul controlului ca "pretul aferent samponului 400 ml + 200 ml gratis era mai mare decat cel al produsului  care se comercializa la 400 ml, in fapt consumatorii neachizitionand un produs gratis. In situatia in care oferta prezinta un produs si inca unul gratis, pretul afisat nu poate depasi valoarea produsului singular", a mai afirmat Mircea Radu.

Kaufland Marasti a primit o amenda de 20.000 de lei pentru ca a indus in eroare consumatorii.

Comentarii Facebook