Duminica 22 Decembrie

L-au prins băut la volan în centrul Clujului. Surpriză: nu avea permis pentru niciun tip de vehicul


Un șofer care circula prin centrul orașului, în zona Cluj Arena, a fost oprit pentru un control de rutină de polițiștii rutieri. Ei au fost surprinși să afle că  bărbatul încălca nu una, ci mai multe legi privind circulația.

”La data de 6 iulie a.c, în jurul orei 19.20, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca au oprit pentru verificări un autoturism condus de un bǎrbat de 52 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, pe strada Uzinei Electrice din același municipiu.” a transmis IPJ Cluj.

În urma verificărilor a reieșit că bărbatul nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Testat de către polițiști cu aparatul etilotest, acestuia i-a rezultat o concentrație de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În baza acestor aspecte, bărbatul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii au emis o ordonanță de reținerea a celui în cauzǎ, pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat în vederea dispunerii unei noi mǎsuri preventive.

În continuare sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.


Comentarii Facebook