La ce facultăți poți studia dacă nu ai obținut diploma de Bacalaureat. Și la Cluj există programe de studii pentru cei care nu au promovat examenul
Absolvenții de liceu care nu au reușit, din diferite motive să obțină diploma de Bacalaureat nu trebuie să-și ia gândul de la învățământul superior.
Pe lângă clasicele școli postliceale, unele facultăți oferă programe de studii la colegii din cadrul acestora, pentru absolvenţii de liceu cu sau fără diplomă de bacalaureat, potrivit observator.ro.
Practic, cei care aleg această formă de pregătire, numită învăţământ terţiar nonuniversitar, vor avea ocazia să urmeze cursuri postliceale, care vor fi predate cadrul unor universități, în loc de clasicele școli și licee postliceale.
Acest tip de învățământ are o durată de 1 - 3 ani, în funcţie de complexitatea calificării iar în aceste programe se pot înscrie toți absolvenții de liceu cu sau fără diplomă de bacalaureat, admiterea realizându-se în conformitate cu criteriile generale stabilite de Ministerul Educației.
Atenție! Această formă de învățământ nu este echivalentă licenței, deși cursurile sunt organizate la colegii din cadrul universităților.
Și la Cluj există un astfel de program, în cadrul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca - Colegiul Terțiar Nonuniversitar USAMVCN
Facultăți la care poți studia fără diplomă de Bacalaureat în 2024
- Universitatea Tehnică de Construcții București - Colegiul de Studii Terțiare Nonuniversitare UTCB
- Universitatea „Spiru Haret” București - Colegiul Universitar „Spiru Haret”
- Universtatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului - Colegiul de Învăţământ Terțiar Nonuniversitar USAMVBT
- Universitatea din Piteși - Colegiul UPIT
- Universitatea „Eftimie Murgu” - Colegiul Terțiar Nonuniversitar „Eftimie Murgu” Reşiţa
- Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca - Colegiul Terțiar Nonuniversitar USAMVCN
- Universitatea „Ovidius” din Constanţa - Colegiul Universității Ovidius
- Universitatea Danubius Galaţi - Colegiul Danubius
- Universitatea din Petroșani - Colegiul pentru Învățământul Terțiar Nonuniversitar UPET
5 Comentarii
Lumea Trebuie Să Știe Că: Învățământul A Fost Înființat De Către Napoleon Bonaparte Când El Era În Viață, Mai Ales Datorită Unui Decret Creat De El, Și Păstrat Și În Ziua De Azi Într-un Loc Foarte Bine Protejat Și Securizat Din Franța.
După Acel Decret Al Lui Napoleon Bonaparte, Se Face Legile În Învățământ Peste Tot În Lume.
… Citeste mai departe
Te poti inscrie direct in clasa a IX-a, sa mai faci odata liceul!.
Nu mai prostiti copiii si motivati-i sa ia bacu
Universitatea E Murgu a devenit UBB in 2019, documentati va.