Duminica 22 Decembrie

La Cluj s-a deschis primul loc de muncă destinat persoanelor cu nevoi speciale - FOTO

 

Prima întreprindere socială unde sunt angajate persoane cu nevoi speciale a fost deschisă la Cluj-Napoca, vineri, 4 noiembrie. 

 

Asociatia Down - Centrul Educaţional Raluca a lansat Active Down Studio - întreprindere socială dedicată persoanelor cu sindrom Down din Cluj-Napoca. 

 

Am avut onoarea de a participa astăzi la o acțiune de suflet, un proiect pentru toți clujenii, care am încredere că va contribui la schimbarea mentalităților din societate cu privire la persoanele cu dizabilități - persoane care sunt la fel ca noi și au exact aceleași drepturi și libertăți!

 

Este vorba despre un atelier/studio unde fiecare clujean poate participa la ”împlinirea unui vis”, cum spun inițiatorii proiectului, prin realizarea sau cumpărarea unui cadou sau prin participarea la activitățile care vor fi organizate aici.

 

În acest fel vor putea fi adunate resursele necesare pentru continuarea activității tinerilor și în același timp, vor fi create noi punți care să ducă la o integrare socio-profesională a persoanelor cu dizabilități, respect reciproc și șanse egale”, a declarat primarul Emil Boc, prezent la deschidere.

 

Inițiativa aparține Asociației Down CER. ”Active Down Studio” funcționează ăe strada Crișan nr. 2.

 

Mai multe detalii despre atelier găsiți AICI.

Comentarii Facebook