Duminica 22 Decembrie

La Cluj se vinde apă în loc de motorină, ca pâinea caldă. Șmecherii prosperă pe spatele fraierilor

 

Clujeanul cercetat de poliție pentru că a înșelat un alt bărbat, căruia i-a vândut 200 de litri de apă în loc de motorină, își continuă liniștit afacerile în Cluj-Napoca.

 

Miercuri seara, 27 martie, pe strada Cornului, Vijai Gherebenes i-ar fi vândut unui alt bărbat 6 canistre cu apă în loc de motorină. ”Vijai Gherebenes vinde in continuare apa in loc de motorina, prostind oamenii in continuare (pe strada Cornului și Vlad Tepes ). Aseara, iar au dat lovitura si au vandut canistre intregi de apa (motorina) la o duba de culoare alba, nu are rost sa specific nr. de inmatriculare. Sunt foarte curioasa cat mai tine tot circul asta. Nu actioneza singur, mai sunt inca 3 complici cu el. As dori sa stiu ce are de zis sectia 7 in legatura cu asta”, ne-a scris un cititor.

 

Vijai Gherebenes este cercetat de poliție într-un dosar de înșelăciune, din februarie 2013. ”Poliţişti din cadrul Secției 7 Poliție au dispus începerea urmăririi penale împotriva lui  VIJAR G., de 22 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune. Fapta constă în aceea că la data de 31 octombrie, prezentându-se ca fiind conducător auto la o societate comercială şi a oferit spre vânzare motorină. Acesta a indus în eroare victima şi a vândut cantitatea de 200 de litri de apă. Prejudiciul cauzat este de aproximativ 800 de lei”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Anca Purdea.

 

Șoferul care a cumpărat apă în loc de motorină a fost atras de prețul mic, 4 lei pe litru, în timp ce la pompă motorina se vinde cu 6 lei. 

 

Sunt reclamații și la poliție. Au fost și polițiști, dar nimic. Vând motorină sub formă de apă pe strada Cornului, la o casă parasită, ori acolo pe câmpul de lângă, noi îi zicem rât, pe lângă Someș. Pe cei cărora le vând îi caută în ziare. Se da drept angajați la Tomșa și îi cheamă acolo. Când ajung acolo, la fața locului, le zic că vin șefii și să se grăbească. Nimeni nu mai verifică ce e în canistre. Când își dau seama că primesc apa în loc de motorină iese un scandal monstru. Când se îngroașă gluma, acel individ care a vândut dispare câteva săptămâni”, ne-a mai spus persoana care a reclamat situația.

Comentarii Facebook