Duminica 22 Decembrie

La invitația UTCN, studenții EUt+ se bucură de o experiență de neuitat la festivalul UNTOLD


Pe toată durata festivalului UNTOLD, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) găzduiește un grup numeros de studenți ai universităților partenere în consorțiul European University of Technology EUt+. Prezenți la Cluj la invitația UTCN, studenții beneficiază de cazare în campusul studențesc și le este asigurată participarea la toate spectacolele festivalului.

Studenții sunt însoțiți de voluntarii organizației studențești OSUT și împreună cu aceștia descoperă viața de student la UTCN, universitatea, orașul, facilitățile pe care acesta le oferă și poartă discuții privind implementarea celei de-a doua faze a proiectului EUt+.

În data de 3 iulie a.c., Comisia Europeană a anunțat rezultatele selecției din apelul Erasmus+ 2023, confirmând participarea Universității Tehnice din Cluj-Napoca (UTCN) în faza a doua a implementării inițiativei Universităților Europene, ca membru al alianței Universitatea Europeană de Tehnologie (EUt+). Cu o finanțare de 14,4 milioane EUR pentru perioada 2023- 2027, EUt+ se numără printre cele 30 de alianțe care își continuă călătoria începută în urmă  cu 3 ani.

Universitatea Tehnică din Cluj-Npoca, ca membru în alianța EUt+, este interesată de schimbul și mobilitatea studenților între campusurile universităților partenere, ca obiectiv major în strategia și viziunea consorțiului pe termen lung. În acest proiect, studenții joacă un rol esențial și imprimă o dimensiune multiculturală întregului proces. 

Comentarii Facebook