Duminica 22 Decembrie

La Judecătoria Cluj-Napoca grefierii lucrează ca în Evul Mediu. Își trag dosarele cu sfoara la etaj - FOTO

 

Deși Ministerul Justiției a investit peste două milioane de euro în lucrări de extindere a unui corp de clădire din Palatul de Justiție din Cluj Napoca, în care funcționează Judecătoria CLuj Napoca, proiectul se dovedește a fi unui care le face viața grea grefierilor.

 

Peste corpul de clădire a mai fost contruit un etaj și o mansardă. Clădirea actualăa  mai fost înălțată cu 14 metri și, din nou, nu a fost construit un lift. 

 

În aceste condiții munca grefierilor a devenit un calvar, deoarece ei trebuie să ducă dosarele civile sau penale pe scări, în mansarda care se află la etajul patru. Așa se face că de câteva zile, grefierii au trecut la improvizații și au legat o sfoară, de o balustradă, cu care își trag dosarele la etaj. ”Jos este un scaun care se leagă de sfoara respectivă și apoi, pe scaun, se pun dosarele. Grefierul fuge la etaj și trage sfoara cu dosarele așezate pe scaun, și tot așa până când își duc dosarele la mansardă, loc unde au fost construite birourile grefierilor Judecătoriei Cluj-Napoca”, spune un grefier.

 

Angajații Judecătoriei se mai plâng de faptul că proiectul nu a fost actualizat, el fiind întocmit acum zece ani când volumul de munca era unul mult mai mic. ”Pe lângă faptul că imobilul nu are lift, birourile noastre sunt la mansardă. În aceste zile caniculare pur și simplu ne topim sub acoperișul de tablă. Nu primim nici apă, cât despre un sistem de aer condiționat este la fel ca și cu liftul, adică inexistent”, mai spune un alt grefier. 

 

 

Comentarii Facebook