Duminica 22 Decembrie

La Liceul Gheorghe Șincai e TEROARE după scandalul cu poze ”obscene și pornografice”

 

Elevii de la Liceul Gheorghe Șincai spun că se simte o tensiune incredibilă în școală după scandalul cu poze pe care au fost suprascrise cuvinte ”obscene și pornografice”.

 

După ce s-au dat deciziile, pot spune că şcoala a intrat oarecum într-o perioadă de răcire. Nimeni nu a mai zis nimic. Normal că au mai fost profesoare care au bodogănit şi după aceea şi-au zis că ducem lipsă de coloană vertebrală, că suntem duali, că mimăm respectul faţă de ei, iar pe la spate vorbim cum vorbim. Ni s-a mai vorbit despre modul în care sufletele noastre sunt bolnave, iar ce s-a întâmplat a fost necesar, unii dascăli au ales să nu mai vorbească cu noi, colegii în schimb au arătat o solidaritate tacită. 

 

Prin elevii de serviciu conducerea şcolii a vorbit: Ni s-a spus că sunt interzise participările la meeting-uri care aduc atingere imaginii şcolii. Această circulară a fost citită în toate clasele cu voce tare. Zvonistica spune că cineva din comitetul de părinţii a cerut pedepse mai drastice decât vroiau să dea profesorii. Nimeni din Consiliul Elevilor nu a vorbit oficial cu anchetaţii. Că o să vină reprezentanţi ai poliţiei să ne spună care sunt implicaţiile utilizării nejudicioase a internetului, am aflat din presă. Nouă nu ne-au spus. Cred că vor să ne facă o surpriză plăcută. Totuşi se citeşte o tensiune clară şi mai ales faptul că unii profesori nu intră cu nicio plăcere la oră. Adesea e o linişte aiurea toată ora, nici noi nu vrem să mai răspundem, nici ei să mai facă glume. E clar că sunt supăraţi pe noi şi marea parte nici măcăr nu vor să ascundă asta. Nu dau încă note mici, dar sunt reci faţă de noi, mai duri, oarecum puţin dispuşi să accepte un steag alb. Aşa că excepţiile sunt evidente. Există şi sunt cu atât mai vizibile”, ne-a relatat un elev. 

 

Pe Facebook a apărut acum decizia de excludere din școală a unuia dintre elevii care a administrat pagina ”Șincai Memes”.

 

Elevul este acuzat că ”a săvârșit următoarele fapte: în intervalul 19 - 29 ianuarie 2015, acesta a postat pe grupul facebook ”Șincai Memes” (al cărui co-administrator a fost) fotografii digitale ale unor profesori, fără acordul acestora, unele realizate în spațiul școlar, prelucrate sau peste care a suprascris cuvinte obscene și pornografice, care au provocat jignirea și lezarea imaginii publice ale acestora, precum și ale instituției de învățământ al cărui elev este”.

 

Astfel s-a hotărât, în baza Regulamentului de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, mutarea disciplinară la o clasă paralelă la o altă unitate de învățământ. De asemenea, i-a fost scăzută nota la purtare la 4.  

 

VEZI cât de OBSCENE sunt pozele pentru care au fost exmatriculați elevii de la Gheorghe Șincai - FOTO

 

Comentarii Facebook