Lecție de omenie! Un ardelean care a trăit pe străzi a donat o sumă impunătoare Centrului Social în care a locuit
Lecție de omenie! Un bărbat din Satu Mare a donat o sumă uriaşă Centrului Social care l-a adăpostit o vreme. Omul a vrut să contribuie la renovarea faţadei clădirii şi să întoarcă astfel o parte din ajutorul pe care l-a primit.
Potrivit portalsm.ro, bărbatul a vrut să-şi păstreze anonimatul, dar a donat 10.000 de lei. Anunţul a fost făcut de Primăria Satu Mare.
„Azi, la Centrul Social de Urgență pentru Adulți – Adăpostul de noapte – au avut loc o serie de activități dedicate oamenilor care nu au un acoperiș deasupra capului, celor 55 de beneficiari ai Adăpostului. Alături de beneficiari s-a aflat și sătmăreanul cu suflet mare care și-a dorit anul acesta să facă o faptă bună și a contribuit la renovarea fațadei clădirii Centrului Social de Urgență pentru Adulți.Îi mulțumim și pe această cale pentru implicarea sa în viața comunității noastre. Fațada completează realizările din interiorul clădirii, Primăria Municipiului Satu Mare renovând și modernizând spațiul interior al Adăpostului și îmbunătățind astfel condițiile de viață ale beneficiarilor", se arată în comunicatul instituţiei.
Conform sursei citate, în ultimii doi ani nu mai puţin de 15 beneficiari şi-au găsit un loc de muncă şi s-au mutat în chirie după ce au stat o vreme în Centrul Social.
0 Comentarii