Lider sindicat: Poliţiştii îşi vând uniformele pentru plata facturilor

 

Bogdan Bănică, vicepreşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor din România DECUS, a precizat că polițiștii au ajuns să își vândă uniformele pentru plata facturilor de zi cu zi.

 

Acesta a prezentat anunțuri postate pe Facebook, prin care polițiștii vând, spre exemplu, o geacă de poliție cu preţuri cuprinse între 150 şi 250 de lei, gradele, cu 20 de lei, sau o caschetă cu 70 de lei.

 

Anunţurile privind vânzarea uniformelor şi accesoriilor uniformelor de poliţie apar peste tot, atât pe site-urile de profil, cât şi pe site-urile de socializare. Am dat exemple concrete, dar am preferat să anonimez datele colegilor pentru a nu avea probleme. Din păcate în halul acesta s-a ajuns! Suntem salarizaţi la nivelul anului 2009. Valoarea de referinţă este de 197 de lei, cea din 2009, atâta timp cât în 2018 ar trebui să fie de 1.900, însă prevederile Legii 153 ne vor fi aplicabile numai din 2022. Ştiu cazuri concrete de poliţişti care au ajuns în această situaţie. Eu am aproape 20 de ani vechime şi câştig 3.000 de lei pe lună, fiind bugetar. Poliţia fost lăsată de căruţă.Suntem în categoria bugetară cea mai defavorizată”, a scris Bogdan Bănică.

Comentarii Facebook