Locatarii de pe strada Izlazului reclama zgomotul facut de o pizzerie


Locatarii de pe strada Izlazului din cartierul Manastur reclama zgomotul facut de o pizzerie deschisa chiar la subsolul blocului si cer Primariei Cluj-Napoca sa ia masuri.

Plangerea a fost formulata de locatarii Asociatiei de Proprietari de pe strada Izlazului nr.6. "In urma cu aproximativ 1 luna sa deschis la parterul blocului un local tip Pizza, cu program de functionare de la ora 14.00 - 02.00 noaptea. Program care se prelungeste uneori pana la 4 dimineata cu muzica si galagie, care se aude pana la etajul 3 al blocului. Am facut sesizari la politie. Noaptea, cand locatarii nu mai suportau a venit politia de la circa 4 galadia inceteaza pana cand acestia pleaca. Politistii ne-au sugerat sa ne adresam Primariei, pentru ca ei au eliberat autorizatia pentru program", precizeaza locatarii intr-un memoriu adresat municipalitatii.

Politia locala a efectuat un control la blocul mentionat in plangere si "societatea a fost sanctionata in conformitate cu prevederile HCL nr. 150/2009, cu amenda de 2.000 lei pentru necompletarea documentatiei depusa la primarie in vederea obtinerii autorizatiei si orarului de functionare. Prin procesul verbal de constatare a contraventiei s-a dispus suspendarea activitatii localului pana la intrarea in legalitate", a declarat purtatorul de cuvant al Primariei Cluj-Napoca, Oana Buzatu.

Serviciul privind protectia mediului din cadrul Primariei efectueaza masuratori sonometrice, in imobilele cetatenilor deranjati de  zgomotul rezultat in urma unor activitati pizzeriei.

Conform prevederilor legale, "pentru apartamente, nivelul acustic echivalent continuu (Leq), masurat in interiorul camerei cu ferestrele inchise, nu trebuie sa depaseasca 35 dB(A) si curba de zgomot 30 in timpul zilei; in timpul noptii (orele 22.00 - 6.00), nivelul echivalent continuu trebuie redus cu 10 dB(A) fata de valorile din timpul zilei".

Comentarii Facebook