Duminica 22 Decembrie

Locatarii din zona stadionului, disperați de petrecerile zgomotoase de la BT Arena: ,,Sunt extrem de deranjante”


Cei care locuiesc în apropierea Cluj Arena s-au săturat până peste cap de petrecerile cu bubuieli de la BT Arena. Un clujean susține că volumul muzicii este insuportabil, vibrațiile fiind extrem de deranjante.

,,Zona BT Arena se aude muzica dată la un volum foarte ridicat.

Vibrațiile zgomotului produs de acest tip de muzică sunt extrem de deranjante. Vă rog să luați măsurile necesare și legale pentru a pune capăt acestor petreceri din incinta BT Arena pe timpul nopții și care deranjează locatarii din zonă.", a sesizat un clujean care locuiește în zonă. 

Tulburarea liniștii este interzisă prin lege iar vinovații se pot alege cu amenzi substanțiale.

„Tulburarea liniștii locatarilor între orele 22.00-8.00 şi 13.00-14.00 de către orice persoană prin producerea de zgomote, larmă sau prin folosirea oricărui aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare în localurile sau în sediile persoanelor juridice, în locuințele persoanelor fizice sau în oricare alt loc din imobile cu destinația de locuințe ori situat în imediata vecinătate a acestora este interzisă” – arată Legea 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii și liniștii publice.

Comentarii Facebook