Duminica 22 Decembrie

Locatarii unui bloc întreg din Cluj, terorizați de un grup de adolescenți: ,,Au un comportament sub orice critică” / ,,Se urlă, se înjură


Un alt parc din Cluj-Napoca este vandalizat și ocupat de adolescenți care nu țin cont de bunul-simț și de regulile care ar trebui respectate într-un spațiu public. Nepăsarea lor este cu atât mai gravă deoarece un întreg bloc de clujeni suferă din cauză că ,,au un comportament sub orice critică”. 

Mai exact, pe strada Constantin Brâncuși se află un parc destinat celor mici. Însă un grup de aproximativ 10 adoleșcenți l-au ,,adoptat” și l-au transformat în locul lor de ieșit și distrat. 

Clujenii dintr-un bloc de lângă parc au solicitat măsuri urgente autorităților locale prin mai multe sesizări. 

„Vă scriu în legătură cu un spațiu verde aflat pe strada C. Brâncuși, la numărul 163, în fața blocului F1. În acest spațiu verde își dau întâlnire încă din vară 8-10 adolescenți care au un comportament sub orice critică. Se ascultă muzică prea tare, se urlă, se înjură etc. Persoanele care locuiesc în bloc au început să evite parcul când acest grup este prezent (și este prezent destul de des - presupun că sunt elevi la școala gimnazială din vecini; uneori ne onorează cu prezența și în timpul zilei). Recent, o doamnă în vârstă din bloc ar fi dorit să stea pe o bancă din parc, însă tinerii au început să o agreseze verbal. În cele din urmă, a plecat.”, a scris un clujean.

Aceeași problemă a fost relatată și de un alt locuitor al blocului deranjat de adoleșcenți:

„Pe strada Constantin Brâncuși, există un parc mic pentru copii. De câteva luni a devenit însă loc de joacă pentru un grup de 8-10 adolescenți care nu locuiesc în zonă și care lasă o mizerie de nedescris după ei. Pot fi observați în mai toate serile urlând, ascultând muzică prea tare și, în general, adoptând comportamentul la modă printre adolescenții noștri. Vă cere ajutorul cu întreținerea spațiului verde, care are de suferit în urma acestor persoane,” se arată într-o altă sesizare.


Comentarii Facebook