Duminica 22 Decembrie

Locuitorii satului Casele Micești, com. Feleacu, sunt izolați de o săptămână - FOTO


Locuitorii satului Casele Micești, situat în comuna Feleacu, au lansat o scrisoare deschisă în care deplâng situația în care au ajuns.

Ei spun că au reclamat Primăriei Feleacu situația, dar nimeni nu îi ajută cu nimic. 

Avand in vedere starea actuala si de fapt a DC 71 ce leaga Feleacu de Casele Micesti, mai concret faptul ca de o saptamana toti locuitorii satului Casele Micesti suntem izolati si in imposibilitatea de a iesi din sat, implicit de a ne aproviziona cu alimente si apa si de a ne onora obligatiile contractuale la locurile de munca, iar copiii sa poate ajunge la scolile, gradinitele sau cresele de care apartin, noi, locuitorii satului Casele Micesti din Comuna Feleacu si Asociatia Casele Micesti,  va rugam sa ne sprijiniti in demersul nostru de a face cunoscuta starea in care ne aflam!

Drum impracticabil de la prima ninsoare, blocat total in momentul de fata

Drumul este impracticabil sau greu practicabil inca de la prima ninsoare, singurele momente cand primarul a trimis o masina(autoturism) cu o lama mica si ineficienta fiind acelea in care noi am sunat la Serviciul de Urgenta 112, la Pompieri, la SMURD. La Primaria Feleacu sunam zilnic si de cateva zeci de ori pe zi, rezultatul fiind NUL! Ne intrebam ce ar trebui sa se intample incat Primarul Comunei Feleacu sa fie sensibilizat si sa-si faca datoria? Faptul ca nu s-a intamplat nicio tragedie tine doar de noroc, pentru ca daca s-ar fi intamplat vreo urgenta medicala sau de alta natura, rezultatul ar fi fost catastrofal, Salvarea, Pompierii sau SMURD-ul fiind in incapacitate de a ajunge la Casele Micesti! Poate in urma unei astfel de catastrofe s-ar fi trezit si Primarul Comunei Feleacu.

Rafuieli politice in detrimentul locuitorilor

Este de notorietate faptul ca actualul primar se exprima in diverse conjuncturi ca nu are niciun interes sa se ocupe de drumul comunal cata vreme fostul primar din Feleacu locuieste la Casele Micesti. Este incredibil ca in secolul 21 un edil sa poata avea o astfel de mentalitate comunista! Daca este asa sau nu, ramane doar realitatea faptelor care converg in aceasta directie.

Prea putini locuitori si votanti pentru a conta in algoritmul electoral

Dupa calculele gresite ale Domnului Primar, ar fi doar cateva persoane pe care s-ar putea bizui la alegeri, restul avand buletine si adrese in alte parti. Oricum si pe cei cativa din calculele domniei sale i-a pierdut! Realitatea este insa alta: Primaria Feleacu e eliberat doar in ultimii ani cateva zeci de autorizatii de constructii, deci, are implicit obligatiile care decurg din eliberarea autorizatiilor de constructii. Jurisprudenta ne arata ca foarte multe instante judecatoresti din tara au obligat primariile care au eliberat autorizatii de constructii sa viabilizeze zonele pe care au autorizat constructii, sa amenajeze drumurile de acces, retelele de utilitati, etc.

Singura solutie, Instanta!

In acest sens, suntem deja foarte multi dintre noi pregatiti sa actionam in instanta Primaria Feleacu si  Consiliul Local si sa cerem daune materiale pentru distrugerea autoturismelor, pentru neonorarea  din partea noastra a contractelor de munca sau a altor contracte din cauza drumului, si daune morale pentru traumatizarea copiilor,nu de putine ori ramanand blocati ore in sir in autoturisme impreuna cu copiii nostri. Pentru toate acestea foarte multi dintre noi au adunat probe si dovezi imbatabile.

Perioada ce va urma, va fi mult mai crancena pentru ca marea de zapada va incepe sa se topeasca, urmand o alta saptamana in care nu se va putea iesi din sat! Nu putem decat sa ne rugam sa nu se intample vreun accident sau problema de sanatate, Ambulanta sau Pompierii nu vor putea in nici un caz sa ajunga aici, astfel se poate muri sau arde la 7 km de centrul Clujului in anul 2019 mai rau decat in antichitate! Pentru aceasta va rugam sa nu ramaneti indiferenti si sa ne ajutati in demersul nostru de a responsabiliza autoritatile locale in acest sens !

Va multumim!

Locuitorii satului Casele Micesti, Comuna Feleacu, Judetul Cluj”.

Viceprimarul comunei Feleacu, Mariana Maşcaş, a declarat, luni, că drumul a fost deszăpezit zilnic atât cu utilaje mici, cât şi cu utilaje mari, cu buldoexcavator şi tractor cu lamă.

Pe drumul respectiv s-a trecut cu lama, s-a făcut deszăpezire. Au fost perioade când a nins 30 de ore şi s-a intervenit, drept dovadă avem şi rapoartele de activitate ale firmelor de deszăpezire. Este deszăpezirea făcută pe un sens, fiind o zonă expusă vânturilor şi unde viscolul aduce zăpada. În perioada când ninge, nu se poate interveni. Populaţia din Casele Miceşti este a noastră şi avem grijă de ea”, a spus Mariana Maşcaş.

Aceasta a precizat că Feleacu are 70 de kilometri de drumuri care trebuie deszăpezite, întinse pe raza a cinci localităţi.

În Casele Miceşti trăiesc aproximativ 50 de familii.

Comentarii Facebook